Scandalul excluderii lui Mircea Geoană din PSD şi cererea depusă de acelaşi partid pentru revocarea acestuia din funcţia de preşedinte al Senatului l-a avantajat pe fostul preşedinte al PDL Bihor, Petru Filip. Acesta a devenit preşedinte interimar al Senatului, în urma revocării lui Geoană din funcţie. Filip va conduce Senatul până luni, când vor avea loc alegeri.

Geoană nu se lasă schimbat

Victor Ponta, preşedintele PSD a declarat încă de miercuri dimineaţa că partidele aflate la putere îl vor propune cel mai probabil pe vicepreşedintele Senatului, bihoreanul Petru Filip, să-i ia locul lui Mircea Geoană.

"În conformitate cu statutul deputatului şi senatorului, un senator care şi-a pierdut sprijinul politic, pierde de drept funcţia. Noi am înregistrat la secretariatul Senatului decizia comitetului executiv de aseară. Domnul Geoană nu mai este preşedintele Senatului şi am cerut convocarea biroului permanent al Senatului pentru a se proceda conform regulamentului. Să fie numit unul dintre vicepreşedinţi care să conducă şedinţa şi să se procedeze la alegerea unui nou preşedinte. Propunerea PSD şi a USL este Titus Corlăţean. Se va supune la vot şi astăzi va fi ales preşedinte al Senatului. Probabil că cei de la Putere îl vor propune pe Filip", declara Ponta.

PSD a cerut în plenul Senatului să fie supusă la vot revocarea din funcţie a lui Mircea Geoană, însă acesta a refuzat această cerere şi a supus în schimb la vot ordinea de zi a şedinţei, în timp ce senatorii PSD părăseau sala. La ora 11.30, şedinţa Senatului a fost suspendată, urmând o întâlnire a Biroului Permanent.

După cum se ştie, la finalul unei şedinţe extrem de tensionate, Comitetul Executiv Naţional al PSD a decis, marţi seara, excluderea lui Mircea Geoană din partid. Decizia a fost luată cu 50 de voturi "pentru" şi 5 "împotrivă".

Filip, preşedinte interimar

În final, Mircea Geoană tot a fost revocat din funcţia de preşedinte al Senatului, prin votul parlamentarilor puterii rămaşi la şedinţă. Plenul Senatului a aprobat hotărârea de încetare a mandatului lui Mircea Geoană cu 112 voturi "pentru", 5 abţineri şi 2 voturi "împotrivă".

Şedinţa în cadrul căreia Geoană a fost înlocuit din funcţia de preşedinte al acestui for legislativ a fost condusă de Petru Filip, care a preluat nu doar fotoliul, ci şi prerogativele fostului lider PSD.

Fostul preşedinte al PDL Bihor a fost numit preşedinte interimar al Senatului României, cel puţin până luni, când vor avea loc alegeri. "Deocamdată fac o înlocuire. Biroul meu rămâne cel de vicepreşedinte", a spus Petru Filip.

Întrebat dacă ar fi tentat să devină preşedintele Senatului, Filip a afirmat: "Ai fi fariseu să nu spui ca om politic că nu ţi-ai dori să fii într-o funcţie reprezentativă. Fără discuţie! Dar e o decizie politică, pe care alţii o iau. O privesc ca pe o realitate, pe care trebuie să o iei ca atare".