Într-o conferinţă de presă susţinută vineri, la noul sediu al biroului senatorial, din strada Nufărului, fostul preşedinte al PDL Bihor, Petru Filip, a lăsat să se înţeleagă că nu crede că va fi dat afară din partid după ce marţi a votat invers decât trebuia, deoarece şi-a demonstrat "loialitatea faţă de PDL".

Senatorul, care este în acelaşi timp şi vicepreşedinte la nivel naţional al PDL, a afirmat că în opinia lui a dovedit cu vârf şi îndesat că este întru totul cu partidul de guvernământ, mai ales prin prisma emisiunilor televizate la care a participat în ultima perioadă, unde a susţinut Guvernul în discuţii cu adversari precum pesedistul Toni Greblă, preşedintele Comisiei juridice din Senat, ori cu Victor Paul Dobre, vicepreşedintele PNL.

"Mi se pare idiot să spună cineva că votul, eroarea mea de vot, în favoarea moţiunii a fost o chestiune premeditată. Mi se pare absolut nemernic", a spus demnitarul.

Filip s-a arătat optimist cu privire la "judecata" ce va avea loc în Biroul Permanent Naţional. "Eu nu pot să accept suspiciunea asta, după atâţia ani când am dat partidului mai mult decât mi-a dat el. Am dat, în primul rând, mulţi ani din viaţa mea. Nu accept să se pună sub semnul întrebării votul meu. I se poate întâmpla oricui să greşească. Trebuie să accept asta. Restul comentariilor le-am văzut prin presă şi mi-e şi greaţă să le spun", a spus Filip teatral, pecizând că fiecare pedelist care a votat împotriva Guvernului ar trebui să fie judecat în parte, şi nu "în grup".

Chestionat de BIHOREANUL dacă a mai votat din greşeală şi în cazul altor legi sau probleme dezbătute în Senat, Filip a spus scurt "nu", iar întrebat, din nou, de ce a greşit abia acum şi numai acum, senatorul a spus enervat că "de-aia", evitând să mai reitereze povestea cum că, deşi e un inginer cu o vastă experienţă, a votat eronat deoarece întrebarea fusese pusă invers, explicaţie luată în derâdere de presa centrală.

Petru Filip a adoptat o atitudine nedemnă de un senator şi când a fost întrebat ce se va întâmpla, totuşi, în cazul în care "capii" PDL vor decide să îl dea afară din partid. În loc să ofere un răspuns serios, cum ar impune nu doar funcţia pe care o ocupă, dar şi decenţa pentru o situaţie penibilă pe care el însuşi a provocat-o, Filip a răspuns, iritat şi impertinent: "O să mă duc pe pod la Primărie şi o să vă aştept pe dumneavoastră". Că va fi vorba de o sinucidere "live" sau de dorinţa de a face o nouă cucerire feminină, n-a fost clar...