Bogdan Bărbuceanu, avocatul familiei cântăreţei susţine că există nişte înregistrări ale unui martor căutat de poliţie care declara că Petru Mircea se lăuda că şi-a riscat viaţa pentru a-i procura droguri Mădălinei Manole. "Pe înregistrarea ascultată de părinţii Mădălinei se auzea vocea lui Mircea Petru spunând: Mi-am riscat libertatea să-i procur ei droguri", afirmă avocatul familiei Manole, citat de ring.

Avocatul declară că fraza cu drogurile i-a răscolit pe părinţi, mai ales pe tatăl Mădălinei, care acum îşi pune întrebări privind bluzele cu mâneci lungi purtate de vedetă în timpul verii.

O a doua afirmaţie auzită şi de părinţii Mădălinei, în cele aproximativ două minute de înregistrare pusă la dispoziţie spre ascultare de misteriosul "Dragoş", se referea la mama artistei. "Dacă scorpia de mă-sa nu se potoleşte până la sfârşitul lui septembrie, voi pune doi moldoveni de-ai mei s-o termine", declară avocatul că ar mai fi spus Petru Mircea în înregistrarea prezentată de "Dragoş" părinţilor Mădălinei.

În ciuda afirmaţiilor avocatului părinţilor Mădălinei Manole, necropsia a dovedit că nu s-au descoperit substanţe interzise în corpul Mădălinei Manole. "Nu s-a găsit alcool în sânge şi nici alte substanţe cum ar fi barbiturice, droguri sau produse pentru slăbit la analiza toxicologică făcută în cazul Mădălinei Manole. Este doar o cantitate foarte mare de Furadan", a declarat la vremea aceea directorul general al INML "Mina Minovici", Dan Dermengiu.

Ancheta în cazul sinuciderii Mădălinei Manole continuă cu audieri aproape zilnice. După ce a fost audiat tatăl Mădălinei, joi, conform avocatului Bogdan Bărbuceanu, vor sta de vorbă cu poliţiştii judiciarişti mama şi altă rudă a familiei, pentru a-l recunoaşte după planşe foto pe posibilul martor-cheie ale cărui mărturii ar putea răsturna definitiv mersul anchetei.