„O stare emoțională pe care trebuie să o avem” este ceea ce transmite filmul „Phoenix. Povestea”, în opinia lui Nicu Covaci, fondatorul trupei. Acesta îi așteaptă pe orădeni să descopere cei 60 de ani de activitate a formației Phoenix, transpuși nostalgic în documentarul ce va avea o proiecție specială din data de 28 martie, la Cinema Palace.

Filmul surprinde imagini nevăzute până acum de public, și transmite spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix. Locurile la eveniment sunt limitate.

Din propria cenușă

„Phoenix: Povestea” este un documentar românesc despre formația Phoenix, ce marchează împlinirea a șase decenii de activitate a formației conduse de Nicu Covaci.

Este povestea trupei, „așa cum a fost trăită de numeroase generații de fani și transpune cinematografic, la aniversarea a șase decade de activitate, spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix”, transmit realizatorii în invitația adresată publicului.

Filmul conține imagini de arhivă inedite, care n-au mai fost prezentate public, oferite de Ioan Cărmăzan, președinte UARF, și de Dan Chișu, regizor. Documentarul a fost regizat de Cristian Radu Nema în colaborare cu Mimis Ravanis, actorul Rareș Andrici este vocea care narează, iar Oana Cocea semnează scenografia.

„Trupa a renăscut de fiecare dată din propria cenușă, iar povestea fenomenului Phoenix nu are nici început și nici sfârșit. Principalul scop al documentarului este de a insufla tuturor generațiilor de fani această emoție a transmutației, puterea de a depăși orice obstacol, păstrând aproape valorile fundamentale: importanța tradițiilor, tăria de caracter, curajul de a explora necunoscutul. Principiul călăuzitor al transformării Phoenix este reînnoirea, însă forța schimbării nu poate veni decât din interior”, afirmă regizorul Cristian Radu Nema.

Întâlnire cu Nicu Covaci

„Toți cei care au venit în Phoenix s-au identificat cu mesajul clar al Phoenix-ului, din convingere și talent. Au fost și oameni sensibili, de aceea au putut să transmită energie și să creeze fenomenul de rezonanță. Este fenomenul decisiv: rezonanța între noi și public. Asta înseamnă că mesajul a fost transmis corect”, a precizat liderul trupei Phoenix, Nicolae Covaci.

„Phoenix. Povestea” a avut parte de o premieră de gală în toamna anului trecut, la Sala Palatului din București, în prezența fondatorilor și a unor membri marcanți din istoria grupului din toate generațiile: liderul formației, fondatorul Nicu Covaci, membrul fondator Mony Bordeianu, membrii formulei consacrate: Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Valeriu Sepi, Mani Neumann, dar și ai formulei actuale.

Și orădenii vor avea șansa să se întâlnească cu Nicu Covaci și să participe în prezența echipei, la proiecția filmului „Phoenix Povestea”, în data de 28 martie, de la ora 19, la Cinema Palace.

Baniciu, emoționat până la lacrimi 

„Filmul este o poveste filozofică. Toate fazele acelea admirabile creează o nostalgie nemăsurată. Impresia mea este că până în final filmul e foarte, foarte frumos. Are viață. Asta înseamnă ca nu s-a muncit de pomană. Pentru cei care nu știu despre ce e vorba e important să afle care a fost ideea de la care a plecat Phoenix-ul și ce s-a întâmplat după aceea. A venit cavalcada asta de imagini care și mie mi-au trezit emoții aproape de lacrimi, multe dintre ele nu le-am văzut și m-au dus înapoi în timp. Fiecare dintre noi, cei care am participat activ la nebunia asta, am fi putut reacționa în felul ăsta. Filmul e sentimental”, spune Mircea Baniciu, fostul solist Phoenix.

Versurile eminesciene care încheie filmul sunt simbolice pentru povestea Phoenix: „Dar din cenușă reînvie iară, / Minune scump-a lumii acesteia. / El moare azi, în forma-i, dar ideea / Chiar și de vrea nu poate să mai moară”, la fel cum formația, întocmai ca legendara pasăre, are harul de-a renaște „din cenușa-i proprie și din propriu-i scrum, astăzi ca și mâine, pururi și acum!”.

Phoenix a fost înființată în 1962 și a avut o evoluție impresionantă, fiind o deschizătoare de drumuri în muzica românească și abordând numeroase subgenuri ale rock-ului: beat, rock psihedelic, hard rock, rock progresiv, etno rock, inspirat din folclorul românesc autentic.

Biletele la proiecția specială a filmului documentar „Phoenix. Povestea”, în prezența lui Nicu Covaci, sunt limitate și pot fi cumpărate de pe www.cinemapalace.ro, aplicația mobilă cinemapalace.app și de la Cinema Palace.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!