Modernizată în 2016 în urma unor lucrări costisitoare, Piața Unirii din Oradea cedează cu fiecare an ce trece. După ce dalele pavajului au început să crape în prima iarnă după finalizarea investiției, în prezent, balustrada ansamblului Duiliu Marcu din jurul statuii Regelui Ferdinand este plină de fisuri. 

Imagini cu balustrada ansamblului au apărut zilele trecute şi pe reţelele de socializare, unii internauţi surprinzând în fotografii sârme (foto) care păreau a fi puse pentru a opri prăbușirea ei.

"Sârmele au fost puse de fapt de angajații Luxten în perioada sărbătorilor de iarnă, când au agăţat de ele instalaţii luminoase. Acum firma se ocupă cu despodobirea oraşului, iar sârmele vor fi înlăturate zilele acestea", a explicat viceprimarul Marcel Dragoş pentru BIHOREANUL.

Problema cea mai mare o reprezintă de fapt, crăpăturile care au apărut în tot ansamblul. În unele locuri se observă urme ale unor lipituri, care nu numai că n-au fost de mare ajutor ci au şi urâţit construcţia, devenind galbene. Mai mult decât atât, pe unele porțiuni balustrada este chiar fărâmată (foto).

"În primăvara aceasta se va face un nou raport al problemelor din piaţă și vom încerca să aflăm cauzele lor ca să putem să le remediem. Construcţia este în garanţie până în 2026", a mai spus edilul.

Piaţa Unirii a început să cedeze încă din noiembrie 2017, când au apărut mai multe dale crăpate, la doar un an de la darea în folosinţă. Reprezentanţii municipalităţii au afirmat atunci că plăcile au fost distruse de maşinile de mare tonaj care au intrat pe spaţiul pietonal cu ocazia unor evenimente publice şi nu ca urmare a unor defecte de execuţie.

Finalizate în primăvara anului 2016, lucrările de reamenajare a Pieţei Unirii, în valoare de 18,9 milioane lei, au fost realizate de o asociere de firme reprezentată de Drumuri Orăşeneşti, din care au mai făcut parte firmele Electro Construct Sildac, Porfido Edarte Conzortio Stabile, Europorfidi, Imsaurisa şi Gardener.