Piața Ioșia din Oradea nu va mai funcționa începând de luni, 1 iulie, iar amplasamentul va fi scos la licitație.

„Administrația Domeniului Public SA Oradea va elibera și va preda spațiul către Primăria Oradea. Comercianții care vindeau coroane și flori în această locație își vor desfășura de acum activitatea în piețele Decebal și Rogerius. Alți comercianți care vindeau legume-fructe în Piața Ioșia s-au mutat în Piața Decebal”, arată un comunicat transmis, vineri, de consilierul de Relații Publice al ADP Oradea, Loredana Buz.

Mutarea era una previzibilă și vine după ce, în luna martie, Consiliul Local Oradea a decis eliberarea terenului și scoaterea la licitație cu destinația de spațiu comercial, prețul de pornire a licitației fiind estimat la 4 milioane de lei.

Viceprimarul Florin Birta argumenta, la vremea respectivă, că municipalitatea renunţă la piaţă după ce nu a reuşit să identifice fonduri pentru reabilitarea ei. "Să fim sinceri, zona nu arată cum ar trebui şi, din păcate, nu am găsit fonduri pentru a reabilita acea piaţă. Cea mai bună propunere este ca de la 1 iulie să înceteze activitatea ei", a spus edilul.

ADP a propus municipalităţii închiderea pieţei încă din primăvară ca fiind nerentabilă.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, decizia i-a nemulțumit pe comercianți, care au adunat peste 1.000 de semnături pentru a stopa desfiinţarea Pieţei, însă fără izbândă.