The Big Picnic se transformă în The Small Picnic din cauza vremii. Anunţat drept cel mai mare picnic organizat vreodată în Oradea, evenimentul The Big Picnic a eşuat, sâmbătă, din cauza ploii, în jurul orei 16 zona dedicată festivalului în Parcul 1 Decembrie fiind aproape pustie.  

Aşa cum au promis, organizatorii au amenajat mai multe zone de picnic, precum şi terase acoperite cu bean bag-uri, cu mese şi scaune. De asemenea, în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor s-au aliniat mai multe food truck-uri cu burgeri, cartofi, îngheţată, gogoşi şi alte gustări.

Deşi zona rezervată festivalului The Big Picnic a fost decorată cu baloane colorate şi luminiţe, vremea mohorâtă i-a furat din strălucire, lăsând-o aproape părăsită. După amiază doar câţiva adolescenţi au ignorat ploile repetate din Oradea şi s-au întins la relaxare pe bean bag-urile lăsate de organizatori într-un cort.

În jurul orei 17, organizatorii au anunţat pe Facebook că programul concertelor va fi respectat chiar şi aşa. Pe scenă au urcat astfel, pentru o mână de spectatori, Jazzy Bit (video), urmând şi Laura Orian, Yelllow şi Blazzaj.

Totodată, organizatorii îi cheamă în continuare pe orădeni în Parcul 1 Decembrie, deşi, cel mai probabil, proiecţiile de filme vor fi anulate din cauza vremii.

Pentru duminică, la The Big Picnic vor cânta The Beat, RoadKillSoda Acustic, Naked şi Moonlight Breakfast. Iar dacă până atunci va ieşi soarele s-ar putea să aibă şi spectatori.