La iniţiativa Ligii Studenţilor din Oradea şi a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din oraş, pictorul şi graficianul Sorin Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Române, va susţine marţi, de la ora 18, în Biblioteca Universităţii din Oradea, o conferinţă despre "Divina procedură a facerii lumii".

 Dumitrescu, un practicant al ortodoxiei şi fondatorul editurii şi fundaţiei Anastasia, una din primele din România care a început să publice exclusiv lucrări de teologie creştină, spiritualitate ortodoxă, istorie, eseu filosofic, precum şi memoria-listică şi literatură religioasă, a fost şi fondatorul Grupării 9+1, grup de artişti plastici români care a activat între 1981 şi 1990.

Discipol al Părintelui Constantin Galeriu, pictorul a fost, totodată, iniţiatorul şi curatorul Galeriei Catacomba, al cărei program s-a remarcat în anii 1992-2001 prin promovarea pe simeze şi în spaţiul dezbaterii publice a unei arte de mare anvergură spirituală.

La conferinţa sa e aşteptat orice orădean dornic să-l asculte.