Despre Laszlo Tokes nimeni nu mai ştie în ce film joacă. Ultimele episoade demonstrează că vicepreşedintele Parlamentului European habar nu are cu ce se mănâncă politica şi nici ce înseamnă democraţie ori interes public!

După ce s-a făcut de râs prin divorţul de soţia sa Edith, ocazie cu care aceasta îl dezvăluia ca pe un personaj dur, zgârcit, afemeiat şi lipsit de caracter, şi la doar câteva săptămâni după ce a încercat să îi îmbuneze pe inspectorii Primăriei Oradea ca să nu-i amendeze fiul ce urma să îşi deschidă, fără autorizaţie, un local, Tokes a intervenit din nou pentru odrasla preferată, Mate, care se vrea mare fotbalist! Într-o scrisoare cu antetul PE, Tokes a solicitat Asociaţiei Judeţene de Fotbal Bihor rejucarea unui meci de Liga a V-a, în care echipa condusă de Mate, CSU Partium, s-a plâns de prestaţia arbitrilor...

Preşedinte jucător

Scandalul a izbucnit după meciul din 10 octombrie între Stânca Vadu Crişului şi CSU Partium, la care Mate Tokes e atât preşedinte, cât şi jucător. Meciul s-a încheiat 2-2 şi s-a lăsat şi cu eliminări, după ce unul dintre coechipierii lui Mate a înjurat un arbitru. Până atunci, Partium era lideră, iar rezultatul a aruncat-o pe locul 3, după Viitorul Marghita şi Inter Aştileu. Cum astfel şansele de a promova se diminuau, Mate a fost extrem de iritat şi a contestat rezultatul imediat. Şi, la fel ca în alte rânduri, a cerut şi ajutorul tatălui.

La patru zile după meci, tânărul s-a prezentat la sediul AJF cu trei memorii pe care le-a înmânat atât Comisiei de Disciplină şi Comisiei de Arbitri, cât şi preşedintelui Valer Vancea, cerând anularea rezultatului şi rejucarea meciului, pe motiv că arbitrajul ar fi fost în favoarea celor de la Vadu Crişului. Ca să fie mai convingător, Mate i-a ameninţat pe cei de la AJF voalat că, dacă nu îl rezolvă, va sesiza Federaţia.

"Pentru că am avut o colaborare bună cu dvs. până acum, sperăm ca această sesizare să nu ajungă la FRF", arată textul semnat de Tokes jr. care, în plus, s-a şi victimizat, punând placa cu discriminarea etnică. "Nu e un secret că la început echipa era formată din băieţi de la Facultatea Creştină Partium, de etnie maghiară. Tocmai acest lucru a creat multe probleme, auzindu-se voci care îşi arătau nemulţumirea şi supărarea pentru diferenţierea pe baze etnice".

Tokes cel mâhnit

Surpriza a fost că, pe lângă memoriul său, băiatul i-a înmânat preşedintelui AJF şi o scrisoare din partea tatălui său. "Am citit-o de faţă cu el, apoi am citit-o şi în faţa Comisiei de Disciplină, ca să se ştie. Nu aveam ce ascunde. Ce cerea el nu se putea schimba, indiferent de numele cui era vorba", a explicat BIHOREANULUI preşedintele AJF, Valer Vancea.

12 scrisoare.jpgMirarea omului a fost cu atât mai mare cu cât hârtia purta antetul PE şi ştampila de europarlamentar a lui Tokes. "Ca tată al unui jucător din echipa de fotbal Partium am luat cunoştinţă cu mâhnire cele întâmplate la meciul dintre echipa lui şi cea din Vadul Crişului. Pe de altă parte, în calitatea mea de vicepreşedinte al Parlamentului European responsabil - între altele - pentru domeniul de sport, consider inacceptabil atitudinea vădită părtinitoare al trioului de arbitrii care în mod abuziv au pecetluit soarta meciului în cauză", nota de mână Tokes, într-o română stricată, pentru ca în final să concluzioneze: "Sub semnul şi în spiritul fair play-ului caracteristic vieţii de sport din Europa, vă rog să-i daţi drum liber plângerii preşedintelui Clubului sportiv Partium privind revizuirea meciului de fotbal dintre echipele menţionate".

Fără obiect

Nici insistenţele lui Mate şi nici epistola lui Tokes nu i-au impresionat, însă, pe cei din conducerea AJF Bihor. Rejucarea unui meci e o decizie excepţională, care se ia doar în condiţii de forţă majoră, nicidecum pe motive de arbitraj, precum cele invocate de Tokes, aşa că AJF a respins contestaţia.

"Nu există temei legal pentru aşa ceva, fiindcă meciul s-a terminat, iar rapoartele oficialilor sunt clare. Am discutat şi cu observatorul prezent la meci, Alin Orban, şi nu a consemnat niciun eveniment important. Nu există motiv pentru care rezultatul să se anuleze iar meciul să se rejoace", afirmă Valer Vancea. "Mate a crezut că ne ameninţă cu asta, dar i-am spus să trimită memoriul la FRF, e dreptul lui, şi dacă cei de acolo ne spun că are dreptate, noi rejudecăm cazul. Dar deocamdată rezultatul rămâne cel de pe teren", declară ferm preşedintele AJF.

Tata e tata!

Contactat de presă, Mate Tokes susţine că nu a vrut ca gestul său să fie interpretat ca "o presiune a politicului", dar recunoaşte că a apelat la tatăl său pentru mai multă putere de convingere. El spune că a făcut asta pentru că nu a acceptat "ca arbitrii să-şi bată joc de echipa mea" şi "ca să nu mai creadă arbitrii că sunt Dumnezeu pe teren". "Nu a cerut protecţie sau altceva pentru echipa mea", a zis el.

"Eu am făcut o solicitare, dar una e să mă duc eu şi să nu mă bage nimeni în seamă şi cu totul altfel este dacă a trimis tata. Numele şi funcţia tatălui meu au altă greutate. Şi apoi, dacă s-a făcut o nedreptate pe teren, important e ca ea să fie remediată, nu cine face cererea. Oricum, tata n-a primit niciun răspuns, iar comisia a judecat tot cum a vrut ea: ne-a suspendat antrenorul pe 6 etape, dar şi un jucător, şi ne-a dat şi o amendă mare", a declarat juniorul cu nonşalanţă. Ca şi cum ar fi normal ca tatăl său să se folosească de funcţie pentru a-i rezolva lui problemele.

Nu ştie să piardă

Dacă Mate Tokes îşi va susţine cauza mai departe sau nu, rămâne de văzut. Poate nu ar fi cel mai înţelept lucru să sesizeze FRF, având în vedere că nici FIFA şi nici UEFA nu acceptă vreo intervenţie politică în fotbal, iar situaţia clubului său s-ar putea complica şi mai mult. Pe de altă parte, declaraţiile lui Mate au avut ecouri şi în vestiar. "Inclusiv jucătorii de naţionalitate maghiară s-au arătat surprinşi. Niciodată nu a avut nimic de reproşat cu privire la tratarea şovină a echipei pe care o conduce", punctează Vancea, adăugând că de fapt Mate s-a supărat că Partium a pierdut primul loc în clasament. "Este un orgolios şi nu poate admite că o echipă poate prinde şi o zi mai slabă".

Oare ce culme a ridicolului mai urmează? Dacă vicepreşedintele PE a fost în stare să coboare la nivelul unui meci de liga a V-a, n-ar trebui să ne mire dacă, în curând, Tokes va emite noi directive europene pentru a-şi rezolva şi celelalte probleme personale. Bunăoară cele cu viitoarea fostă soţie, cerând de pildă ca la divorţ preoţii reformaţi să primească toată averea, iar preotesele să fie biciuite în piaţa publică...


12 Zulu.jpgTOKES ŞI ZULU
Fiul lui tata

Intervenţia lui Laszlo Tokes în favoarea fiului său, Mate, vine la câteva săptămâni după ce BIHOREANUL dezvăluia că vicepreşedintele PE a vrut să-i "îndulcească" pe inspectorii Primăriei orădene, care i-au amendat fiul preferat şi pe asociatul acestuia cu 3.000 de lei pentru că nu a avut autorizaţie ca să amenajeze un local cu specific african - Zulu Cafe.

Europarlamentarul le-a reproşat inspectorilor că încurcă afacerile tinerilor, în timp ce ţările UE le promovează. Până la urmă cei doi au primit amenda, şi-au scos şi autorizaţiile necesare, iar localul s-a deschis chiar în weekendul trecut, pe strada Costaforu.