Răsturnare de situaţie în cazul programului guvernamental "Cornul, laptele şi merele". După ce nici Consiliul Judeţean şi nici Primăria Oradea nu au vrut să îşi asume responsabilitatea gestionării programului prin care elevii din clasele primare îşi primesc gustarea zilnică, iar, într-un final, după multe discuţii, primăria orădeană l-a acceptat, o nouă prevedere legală face ca, de acum înainte, administrarea programului să fie făcută de consiliile judeţene.
Situaţia se schimbă după ce săptămâna trecută Parlamentul României a emis Legea nr. 6/06.01.2012 prin care se modifică şi se completează Ordonaţa de Urgenţă nr. 96/2002 privind acordarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele 1-8 din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore.
"Dacă, până acum, ca urmare a descentralizării programului guvernamental de furnizare a laptelui, cornului şi a merelor pentru unităţile de învăţământ, municipalitatea era obligată în baza Ordonaţei nr. 96/2002 să organizeze procedura de achiziţie a acestor bunuri (procedură, care a şi fost realizată de Primăria Oradea în luna septembrie 2011), acum conform modificărilor aduse de Legea nr. 6/2012, consiliile judeţene vor fi cele care se vor ocupa de derularea acestui program", se arată într-un comunicat transmis vineri de Primăria Oradea.
Şeful Direcţiei Economice din PMO, Eduard Florea, a declarat că "trebuia şi era firesc" ca încă de la început acest program "să intre în sarcina consiliilor judeţene". "Nu este eficient, ca fiecare primărie să organizeze procedurile de achiziţie publică pentru un număr mai mic de produse, comparativ cu o unică licitaţie, la nivel judeţean pentru o cantitate mare de produse", a spus Florea.
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, gestionarea programului a născut controverse în Bihor încă din vara anului trecut. Deşi Consiliul Judeţean a propus descentralizarea programului lapte-corn în şedinţa de pe 30 iunie 2011, Consiliul Local Oradea a refuzat încă de la început preluarea programului, la cererea primarului Ilie Bolojan, care motiva că municipalitatea nu are nici bani, nici resursele umane şi organizatorice pentru a prelua programul gestionat de CJ. De altfel, mai multe primării din judeţ au refuzat, din aceleaşi motive, dar, în urma unui ping-pong de adrese între CJ şi instituţii, primăriile au acceptat în final.
Într-un final, în Oradea, la sfârşitul lunii septembrie, Consiliul Local a revocat hotărârea de nepreluare a programului. Firmele care furnizează laptele şi cornurile în şcoli au fost stabilite ca fiind Sorilact (lapte - 0,58 de lei fără TVA, pe produs) şi Dorbob (cornuri - 0,32 de lei fără TVA, pe produs), iar serviciul de distribuţie al merelor a fost câştigat de firma Zad Tiara din Arad, la preţul de 0,235 lei pe măr, fără TVA.
Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, Direcţia Juridică a Primăriei Oradea a început deja demersul pentru predarea gestionării programului guvernamental către Consiliul Judeţean Bihor.