O pisică a fost salvată marți de pompierii bihoreni, după ce a căzut într-o fântână adâncă de aproximativ 7 metri, aflată pe un câmp agricol de pe Calea Sântandrei, în Oradea.
Potrivit unei informări transmise de reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" al judeţului Bihor, alerta a fost dată de angajaţii unei firme din apropiere, care au auzit mieunatul repetat al animalului şi au sunat la 112.
"După o evaluare rapidă a situaţiei, salvatorii, folosindu-se de echipamentele din dotarea autospecialei de intervenţie, au reuşit să aducă pisica la suprafaţă", se arată în comunicatul transmis de ISU "Crişana".
Operaţiunea a durat aproximativ 20 de minute.
Pisica nu se afla în apă și nu a suferit răni vizibile şi, la finalul intervenţiei, a fost adoptată chiar de persoanele care au cerut ajutorul pompierilor.
Reprezentanţii ISU "Crişana" atrag atenţia asupra importanţei securizării fântânilor şi a altor spaţii similare, pentru a preveni accidente care pot răni atât animalele, cât şi oamenii.