Universitatea din Oradea s-a alăturat campaniei „Bihorul plantează”, inițiată de autoritățile județene, iar 60 de studenți voluntari au sădit, sâmbătă, 100 de copaci în campusul central.
Printre altele, tinerii au plantat stejari, brazi argintii, carpeni și pini, anunță un comunicat transmis luni de UO.
„Prin această inițiativă, am arătat că schimbările încep cu pași mici, dar importanți, și că implicarea tinerilor face diferența. Mulțumim din suflet tuturor voluntarilor, care au dedicat timp și energie pentru a da viață acestei inițiative. Datorită implicării lor, campusul este acum mai verde. Fiecare copac plantat marchează un pas spre un viitor sustenabil! Împreună, am transformat o zi obișnuită într-un pas mare pentru un viitor mai curat și mai sănătos!”, a declarat Raluca Lezeu, președintele Uniunii Studenților din Oradea (USO).
La acțiune au participat 60 de studenți voluntari ai USO și ai Asociației „Viziunea Studențească ECO”, a Facultății de Protecția Mediului.
„Bihorul plantează” este o campanie inițiată de Consiliul Județean Bihor, Asociația Ecolect și Direcția Silvică, în cadrul căreia, pe 16 și 23 noiembrie, vor fi sădiți puieți la Săcueni, Apateu, pe dealul Bitii și la Vârtop. La aceste acțiuni sunt așteptați, tot voluntar, elevi din Bihor, însoțiți de părinții lor.