36 de substanţe şi 27 de plante etnobotanice vor fi interzise, iar cele care se află în prezent pe stocurile magazinelor urmează să fie distruse, potrivit unei ordonanţe de urgenţă aprobată de Guvern. Actul interzice producerea, importul, comercializarea şi chiar oferirea gratuită a acestor substanţe.

Ordonanţa a fost adoptată deşi nu are avizul Comisiei Europene şi va care va intra în vigoare după publicarea în Monitorul oficial. Ea se bazează pe un proiect elaborat de fostul ministru al Sănătăţii, Ion Bazac, care nu a fost adoptat deoarece CE a recomandat efectuarea unor studii care să ateste efectele nocive ale acestor plante.

Totuşi, premierul Emil Boc a cerut aprobarea ordonanţei de urgenţă care interzice plantele etnobotanice, chiar în lipsa avizului Comisiei Europene, motivând că în ultima vreme s-au înregistrat multe victime ale consumului acestor plante.

De la 1 ianuarie, s-au înregistrat 13 cazuri în care copiii au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu produse etnobotanice. De asemenea, există tineri care declară că au devenit dependenţi de aceste plante.