Comuna Oșorhei speră să devină în următorii ani o destinație turistică cu rezonanță la nivel național.
În ședința din această săptămână, Consiliul Local Oșorhei și-a dat acordul de principiu pentru concesionarea a 100 de hectare de teren către o firmă care vrea să împrumute banii necesari pentru a amenaja aici un parc de distracții cu 9 zone tematice, inclusiv un sat western, o tabără indiană, un safari, o fabrică de ciocolată și un castel pentru Dracula.
„Cea mai mare atracție turistică a României”
Anunțul acestui mega-proiect a fost făcut pe pagina de Facebook a Primăriei Oșorhei. „Am promovat în Consiliul Local aprobarea acordării unui aviz de oportunitatea pentru posibilitatea concesionării unui teren în suprafață totală de 1.062.560 mp (100 de hectare), în vederea realizării unei investiții denumite Transilvania Magic Land, un parc tematic conceput pentru a deveni cea mai mare atracție turistică a României, cu un impact semnificativ asupra economiei, atât pe plan local cât și regional”, se arată în anunțul semnat de primarul PNL al comunei, Ioan Gligor.
Terenul cu pricina este pe amplasamentul fostului poligon din Cheriu, iar Primăria Oșorhei ar urma doar să-l concesioneze, fără să intervină în construirea și amenajarea parcului.
Proiectul este ambițios, urmând să aibă nouă zone tematice, în care copii și adulți să se distreze, dar și facilități suport. De pildă, complexul este prevăzut cu un hotel cu 100 de camere, 25 de bungalow-uri, 42 de unități de alimentație, 7 restaurante, 25 de magazine și o parcare cu 5.000 de locuri. Parcul ar urma să fie deservit de 700 de angajați și ar putea atrage, conform planurilor, 1,2 milioane de vizitatori anual. Costul investiției dorite este pe măsură: peste 100 de milioane de euro.
„Această investiție reprezintă o oportunitate unică pentru dezvoltarea economică a comunei Oșorhei, crearea de locuri de muncă pentru oamenii din comună, atragerea de turiști”, a mai scris Gligor pe Facebook.
Caută finanțarea
Edilul susține că investitorii, cetățeni străini, au intrat în contact cu Primăria Oșorhei de multă vreme. „Sunt investitori străini, un fond de investiții care vrea să obțină finanțare de la o bancă elvețiană. Ne tatonăm de 2-3 ani, ne-au cerut informații, le-am oferit. Acum au un plan de afaceri cu care speră să atragă finanțare și aveau nevoie de un acord de principiu pentru teren”, a declarat Ioan Gligor pentru BIHOREANUL.
Investitorii cu pricina au ajuns în Bihor prin Jean Podilă, fondatorul complexului President, din Băile Felix. De altfel, firma care a înaintat solicitarea către Consiliul Local Oșorhei este Waterland Felix SRL, companie deținută în mod egal de Jean Podilă și de un anume Petru Sergiu Silaghi.
Primarul speră că investiția își va găsi finanțarea necesară. „Dacă li se acordă finanțare, sper ca până la sfârșitul anului să semnăm contractul de concesiune”, a mai spus edilul comunei.
Deocamdată, Consiliul Local Oșorhei nu a dezbătut nici prețul la care ar concesiona terenul. În schimb, hotărârea arată că acordul de principiu este condiționat de elaborarea unui studiu de fezabilitate care să includă o analiză economică, tehnică și de mediu a investiției, de obținerea tuturor avizelor și autorizațiilor necesare și de stabilirea unei redevențe.
Primăria Oșorhei nu-și pune problema să investească ea în acest parc de distracții. „Nu ne vom implica altfel decât prin concesionare, nu va fi un parteneriat public-privat. Va fi o investiție pe terenul nostru”, a precizat primarul.