Una dintre dilemele pe care le au cetăţenii români, chiar şi cu asigurări de sănătate achitate la zi prin CAS, este cine le plăteşte cheltuielile de spitalizare şi de tratament dacă au fost victimele unui accident sau unei agresiuni, în condiţiile în care furnizorii de servicii medicale îi "taxează" atunci când autorii acestor fapte nu sunt identificaţi.

Dilema a fost recent dezlegată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care pe data de 6 noiembrie a pronunţat pronunţat, în mecanismul hotărârii prealabile, o decizie ce va fi obligatorie pentru toate instanţele din ţară, stabilind în sarcina cui va fi obligaţia de a suporta astfel de cheltuieli după ce au suferit o vătămare corporală ca urmare a faptei altei persoane, fie că este vorba de o agresiune, fie despre un accident.

În practica judiciară s-a pus problema dacă o persoană care a suferit un accident sau a fost agresată intenţionat de o altă persoană are obligaţia de a-şi achita cheltuielile de spitalizare atunci când nu face plângere împotriva acelei persoane sau când se împacă, deoarece prin Legea nr. 95/2006 (Legea privind reforma în sănătate) aceste cheltuieli nu sunt incluse în asigurarea medicală standard a cetăţenilor (asigurarea prin CAS).

Acum, Înalta Curte a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 320 alin. 1 din această lege, persoana care a suferit o vătămare corporală prin fapta altuia nu poate fi obligată de către furnizorul de servicii medicale (spital, clinică) să plătească tratamentul de care a beneficiat (în limitele pachetului de bază ori minimal), în situaţia în care nu a formulat ori şi-a retras plângerea prealabilă, dacă a intervenit împăcarea părţilor sau dacă autorul vătămării nu a fost identificat.

În interpretarea şi aplicarea aceloraşi dispoziţii legale, autorul unei vătămări poate fi chemat în judecată pe cale civilă, separată, de către furnizorul de servicii medicale, pentru a plăti cheltuielile de spitalizare şi de tratament oferite unei persoane vătămate (în limitele pachetului de bază ori minimal), chiar dacă aceasta, după împăcarea părţilor, nu mai este trasă la răspundere penală.

În concluzie, instanţa supremă a arătat că este problema statului şi respectiv a spitalelor să-şi recupereze cheltuielile de la autorul faptei sau de la asigurătorul acestuia, cetăţeanul neputând fi obligat la plată doar pentru că nu vrea să-i facă o plângere cuiva sau pentru că nu ştie cine l-a accidentat ori agresat.