Începând de vineri, flacoanele orădenilor se pot preschimba în fructe şi legume, deoarece magazinul Carrefour Lotus introduce "plata cu PET-ul".

Intitulat "Punem preţ pe plastic", programul se va derula între 25 octombrie şi 3 noiembrie, în şase magazine din ţară: cel din cartierul orădean Nufărul, alături de unităţi din Timişoara, Cluj, Constanţa, Buzău şi Bucureşti.

Fiecare flacon va valora un fruct sau o legumă, un experiment pe care Carrefour l-a făcut deja în Bucureşti, cu succes. Fructele şi legumele sunt româneşti, au anunţat iniţiatorii.

"Plata cu PET-ul, parte a programului "Punem preţ pe plastic", reprezintă o iniţiativă strategică din programul de sustenabilitate al Carrefour România. Succesul pe care l-a avut programul în Bucureşti ne convinge că suntem pregătiţi să luăm plasticul în serios şi să îl folosim inteligent", a declarat Felician Cardoş, manager mediu Carrefour România.

În Capitală, campania a durat trei săptămâni şi a dus la colectarea a peste 7,5 tone de flacoane. Cei 3.000 de oameni care au vizitat standul au primit la schimb peste două tone de fructe şi legume provenite de la producători locali.