Anul nou va aduce schimbări importante în salubrizarea locală. Dacă până acum orădenii plăteau un tarif fix pentru colectarea deşeurilor, de acum facturile vor depinde de cantitatea de gunoaie generată în fiecare gospodărie.

Până pe 1 februarie, RER Vest îi va căuta pe toţi orădenii, pentru a le oferi la semnat noul contract de salubrizare şi pentru a le explica noua rânduială: cu cât vor colecta deşeurile mai selectiv, cu atât vor plăti mai puţin.

Reguli şi tarife noi

Reforma din curăţenia orădeană a fost votată de Consiliul Local în ultima jumătate de an.  Regulamentul de salubritate, care va intra în vigoare din 1 februarie, prevede că deşeurile se vor colecta în trei fracţii. Fiecare cetăţean este obligat să arunce separat ambalajele reciclabile (PET-uri, hârtii, cartoane, doze de băuturi, pungi, folii, cutii de detergenţi sau săpun lichid, cutii de aluminiu), biodeşeurile (coji de fructe şi legume, resturi vegetale, coji de ouă, de pâine, etc.), respectiv deşeurile reziduale, adică acele gunoaie care nu pot fi valorificate (precum scutece, tampoane, mucuri de ţigară, conţinutul sacului de aspirator).

De asemenea, în CL s-au votat şi noile tarife. Până acum, colectarea deşeurilor reciclabile a fost gratuită pentru orădeni, dar de anul viitor va costa, la fel cum va exista un tarif şi pentru colectarea biodeşeurilor. Altfel spus, creşte costul facturii de salubritate, dar "sporeşte" şi paleta de servicii, RER Vest urmând să colecteze separat o nouă fracţie.

Vestea bună este că tarifele pentru fracţiile valorificabile sunt mai mici, tocmai pentru a-i încuraja pe orădeni să colecteze separat. În plus, cu cât vor separa mai riguros deşeurile, orădenii vor avea mai puţine resturi reziduale, fracţia cea mai scumpă.

Tarifele aprobate sunt de 88,92 lei/mc de deşeuri reziduale (fără TVA), 51,44 lei/mc la biodeşeuri, respectiv 40,38 lei/mc la reciclabile.

Tu alegi ce pubelă vrei

Din 3 decembrie, echipe ale operatorului de salubritate RER Vest iau la pas toate străzile, pentru a încheia contracte cu orădenii, întâi cu cei care stau la case, apoi cu asociaţiile de proprietari. Reprezentanţii companiei merg din poartă în poartă şi le explică orădenilor noile reguli, oferindu-le un ghid al colectării separate. De asemenea, cetăţenii trebuie să aleagă pubelele de care au nevoie, raportat la numărul de persoane care locuiesc într-o gospodărie.

Pentru o casă în care locuiesc între una şi trei persoane, RER Vest recomandă câte o pubelă de 60 litri pentru deşeurile reziduale, respectiv una similară pentru biodeşeuri. Familiile care au între 4 şi 8 membri pot opta pentru pubele de 120 litri, iar gospodăriile şi mai numeroase, pentru cele de 240 litri. Pentru deşeurile reciclabile, toţi orădenii de la case vor primi saci galbeni.

Preţ pe golire

Pentru ca orădenii să plătească preţul corect, la facturare, RER Vest va ţine cont şi de frecvenţa cu care sunt golite pubelele. Toate sunt dotate cu microcipuri unice, care vor fi citite automat, la fiecare golire, de autospecialele companiei. RER Vest va şti, pentru fiecare client în parte, de câte ori a scos pubela la limita proprietăţii şi va taxa ca atare.

O golire a unei pubele negre de 60 l (care înseamnă 0,06 mc) va costa 6,35 lei (cu TVA),  iar pentru o pubelă de 120 l preţul este de 12,70 lei. Golirea unei pubele maro (biodeşeuri) de 60 l, va costa 3,67 lei, iar una de 120 litri - 7,35 lei.

Cum reciclabilele se colectează în saci galbeni de unică folosinţă, care nu pot avea microcipuri, cuantificarea frecvenţei colectării lor este imposibilă. Pentru această fracţie, Primăria şi RER Vest cu convenit un tarif lunar de 19,22 lei, care acoperă ridicarea a patru saci galbeni.

Tu decizi cât plăteşti!

În aceste condiţii, un simplu calcul matematic arată că, într-o lună, un client care umple o singură dată pubela neagră de 60 l şi o dată pe cea maro, cu un volum identic, va plăti o factură totală de 29,24 lei. Dacă, însă, într-o lună va goli de două ori fiecare pubelă, împreună cu costul pentru reciclabile, va avea de plătit 40 lei.

Este uşor de înţeles, aşadar, că facturile orădenilor vor fi cu atât mai mici cu cât vor avea resturi reziduale mai puţine. În plus, vor putea să-şi reducă cheltuielile dacă nu vor arunca biodeşeurile, ci le vor folosi în propriile curţi, pentru realizarea compostului. Cu cât mai puţine deşeuri vor scoate în faţa porţii, cu atât vor plăti mai puţin. Altfel spus, plăteşti cât arunci...