Din această vară, Roma e la un zbor direct de Oradea, dar un city-break în Orașul Etern poate deveni rapid obositor și scump dacă nu știi câteva reguli simple. Biletele cumpărate din timp, orele potrivite pentru marile obiective, apa gratuită de la fântânile publice, locurile cu priveliști spectaculoase și atenția la amenzi pot face diferența între o vacanță reușită și una plină de cozi, costuri inutile și capcane turistice.
Prima regulă este planificarea pe zone și momente. După cum BIHOREANUL a mai scris într-un ghid cu recomandări pe zile pentru Roma, pe hartă, distanțele par mici, dar aglomerația, căldura și piatra cubică încetinesc mult mersul.
Rezervă din timp!
Primul pas e rezervarea zborului, cu Wizz Air, acum la prețuri de la 259 lei dus-întors, direct de pe Aeroportul din Oradea. Urmează cazarea și celelalte intrări.

Pentru obiectivele cele mai căutate, biletele trebuie cumpărate din timp, de preferat de pe site-urile oficiale. Colosseumul, Muzeele Vaticane și Galeria Borghese sunt printre locurile unde locurile se epuizează rapid, iar vânzătorii ambulanți de bilete pot practica prețuri mult mai mari. La Muzeele Vaticane, biletul online oficial costă 20 euro, la care se adaugă taxa „skip the line” de 5 euro. Chiar dacă la intrare cozile par uriașe, accesul se face pe intervale orare, iar turiștii trebuie să fie atenți la indicațiile personalului.
Cei care ajung la Roma în prima duminică a lunii pot profita de „Domenica al Museo”, ziua în care accesul este gratuit în mai multe muzee și situri arheologice de stat. În Roma, gratuitatea poate include și muzee municipale, însă aglomerația este mare, iar unele obiective pot avea reguli speciale de rezervare. Muzeele Vaticane nu fac parte din acest program.
Pentru Bazilica Sfântul Petru, unul dintre cele mai bune ponturi este sosirea foarte devreme, în jurul orei 7.30, când coada de la controlul de securitate este mult mai mică. Aceeași regulă se aplică și la Fontana di Trevi, Pantheon, Piazza Navona ori Treptele Spaniole, mult mai plăcute dimineața devreme sau seara, după cină.
Locuri gratuite
Roma are și multe surprize gratuite. Dacă treci pe lângă o biserică deschisă, merită să intri: unele ascund lucrări spectaculoase, inclusiv opere semnate de Caravaggio, Bernini sau alți mari artiști. Biserica Sant’Ignazio di Loyola, aflată nu departe de Pantheon, a devenit cunoscută și pentru oglinda în care turiștii fotografiază iluzia spectaculoasă a cupolei pictate. O altă experiență gratuită este priveliștea asupra Forumului Roman de pe Via di Monte Tarpeo sau de pe Colina Capitolină, din zona din spatele pieței Campidoglio. Tot gratuit se pot vedea Forul și Columna lui Traian, de pe trotuarul străzii Via dei Fori Imperiali.

Foto: Pexels
Pentru fotografii reușite, fără aglomerația din punctele clasice, turiștii cu experiență recomandă câteva locuri mai puțin evidente: Bazilica Sfântul Petru se vede spectaculos de pe Ponte Umberto I, Forumul Roman poate fi admirat de pe Via di Monte Tarpeo, iar pentru Colosseum una dintre perspectivele bune este de pe Via Nicola Salvi.
Pentru români, în această perioadă există și un bonus cultural: expoziția „Constantin Brâncuși. Le origini dell’Infinito”, deschisă la Mercati di Traiano, poate fi vizitată gratuit de cetățenii români și moldoveni, doar pe baza unui document de identitate, până pe 19 iulie 2026.
Bunătăți romane
La capitolul restaurante, regula este simplă: trebuie evitate locurile aflate chiar în marile piețe turistice, cu meniuri laminate, fotografii ale mâncărurilor și chelneri care încearcă să convingă trecătorii.
Pentru o masă mai autentică, merită căutate străzile laterale, iar zone precum Monti, Trastevere sau Testaccio sunt variante bune pentru cină și atmosferă. Trattoriile frecventate de localnici nu deschid, de obicei, foarte devreme pentru cină, iar italienii se așază la masă mai degrabă după ora 20.30.

Printre preparatele care merită încercate se numără pastele cacio e pepe, carciofi alla romana sau alla giudia, pizza al taglio, dar și maritozzo, desertul roman cu frișcă. Roma este destul de prietenoasă și pentru turiștii vegetarieni, cu multe opțiuni simple, de la paste și legume gătite până la bruschette, gnocchi și gelato.
Ca localuri, cei avizați recomandă o sumedenie de restaurante ca: Osteria da Fortunata, All Antico Vinaio, Pizzarium Bonci, Tonnarello, Emma Pizzeria etc.
Ce să eviți
Cafeaua se bea cel mai ieftin la bar, în picioare, alături de un cornetto sau un maritozzo. La masă, mai ales în zonele turistice, nota poate crește mult. Atenție și la gelato: înghețata bună nu stă, de regulă, în munți colorați artificial, ci în recipiente acoperite ori în vitrine cu aspect natural! Prețul trebuie verificat înainte de comandă.
În oraș, una dintre cele mai utile economii vine de la sutele de fântâni publice numite „nasoni”. Apa care curge continuu este potabilă, rece și gratuită, așa că o sticlă reutilizabilă este aproape obligatorie, mai ales vara.

La fel de utili sunt pantofii comozi, o pălărie, o umbrelă de soare sau un evantai, pentru că la orele amiezii soarele poate transforma plimbările din centru într-o reală provocare.
În zonele aglomerate, precum Termini, Vatican, Colosseum, Fontana di Trevi, turiștii trebuie să fie atenți la hoții de buzunare. Rucsacul ținut în față și telefonul scos din buzunarul de la spate sunt măsuri simple, dar eficiente.
De evitat sunt și „cadourile” oferite pe stradă: trandafiri, brățări, amulete, bilete „skip the line” sau taxiuri propuse de persoane care abordează turiștii în aeroport ori lângă obiective.
Atenție la amenzi!
Turiștii trebuie să țină cont și de regulile stricte prin care Roma își protejează monumentele. Este interzis scăldatul în fântânile istorice, inclusiv la Fontana di Trevi sau în Piazza Navona, dar și introducerea picioarelor în apă, aruncarea de lichide ori așezarea pe marginile fântânilor. Amenzile pot ajunge, în funcție de abatere, la câteva sute de euro.
În centrul istoric sunt sancționate și comportamentele considerate nepotrivite lângă monumente: mâncatul neîngrijit pe trepte sau pe marginea unor obiective, târârea trollerelor grele pe scări istorice, mersul la bustul gol, prinderea „lacătelor iubirii” pe poduri ori cumpărarea de produse contrafăcute de la vânzători ambulanți. În cazul mărfurilor false, amenda poate ajunge până la 7.000 euro și se aplică inclusiv cumpărătorului.
Atenție și la alcoolul consumat pe stradă: în Roma, după ora 22 este interzis consumul de băuturi în recipiente de sticlă pe spațiul public, iar după ora 23 consumul de alcool este interzis în aer liber, indiferent de recipient.

La Fontana di Trevi, turiștii care vor să intre în perimetrul apropiat de bazin plătesc un bilet simbolic de 2 euro, introdus pentru controlul aglomerației. Fântâna poate fi văzută în continuare gratuit din piață, fără acces în zona apropiată de apă.
În biserici și la Vatican, umerii și genunchii trebuie acoperiți, așa că o eșarfă ușoară în rucsac poate salva vizita. Pe Treptele Spaniole turiștii pot urca și pot face fotografii, dar nu au voie să se așeze. Interdicția a fost introdusă în 2019, după restaurarea din 2016 a celor 135 de trepte care leagă Trinità dei Monti de Piazza di Spagna, lucrări finanțate de casa Bulgari cu 1,5 milioane euro. Cei care folosesc treptele ca loc de odihnă riscă o amendă de 250 euro, iar suma poate ajunge la 400 euro dacă monumentul este murdărit sau deteriorat.
Pe gaura cheii
Pentru priveliști frumoase, dar mai puțin costisitoare, merită încercate Terrazza del Pincio, deasupra Pieței Poporului, Grădina Portocalilor de pe Aventin și celebra „gaură a cheii” din Piazza dei Cavalieri di Malta, prin care, cu un singur ochi, se pot vedea 3 „entități”: cupola din Vatican, grădinile Ordinului Suveran de Malta și Roma. De aici legenda turistică potrivit căreia, cu un singur ochi, vezi Italia, Ordinul de Malta și Vaticanul.
Pentru o pauză mai relaxată, Villa Borghese rămâne una dintre cele mai plăcute zone verzi ale orașului, inclusiv pentru o scurtă plimbare cu barca pe lac.

Roma se vede cel mai bine fără grabă: dimineața la obiectivele importante, prânzul la umbră, seara pe străzi și în piețe, cu apă în rucsac, pantofi comozi și fără capcane turistice. Iar dacă planul iese bine, la final poți spune că ai văzut în câteva zile ce alții au construit în aproape 3.000 de ani...
Știai că? Curiozități despre Roma
La Fontana di Trevi, legenda spune că o monedă aruncată cu mâna dreaptă peste umărul stâng îți asigură întoarcerea la Roma. Două monede ar aduce iubire, iar trei - căsătorie. Banii aruncați de turiști ajung anual la sume impresionante și sunt donați către Caritas. Tot aici se află și celebra „vază a răzbunării”, despre care se spune că ar fi fost amplasată de arhitectul Nicola Salvi ca să-i blocheze vederea unui bărbier care îl critica în timpul lucrărilor. Sub fântână poate fi vizitat și situl Città dell’Acqua, cu ruine romane și vechi conducte ale apeductului.

Panteonul este una dintre marile minuni ale ingineriei antice. Cupola sa are aceeași înălțime și același diametru, 43,3 metri, iar oculusul din centru, cu diametrul de 9 metri, este singura sursă de lumină naturală. Când plouă, apa intră în interior, dar este evacuată prin găuri ascunse în podea. În Panteon se află și mormântul pictorului Rafael Sanzio.
Colosseumul, numit inițial Amfiteatrul Flavian, putea primi zeci de mii de spectatori. Sub arena pe care luptau gladiatorii se afla un labirint de tuneluri, cuști și mecanisme prin care erau ridicate decorurile și animalele sălbatice. Numele actual vine, cel mai probabil, de la o statuie colosală a lui Nero, aflată odinioară în apropiere.
Labirinturi
- Passetto di Borgo: Coridor fortificat ce unește direct Vaticanul de Castelul Sant'Angelo, folosit de papi pentru a fugi
- Tunelul secret de la Colosseum: Pasaj subteran lung de 55 metri. Permitea împăraților romani să intre și să iasă din arenă feriți de ochii mulțimii
- Labirintul de sub Dealul Capitoliului a adăpostit taverne și magazine antice și urmează să fie deschis complet publicului
Catacombe
- Catacombele Domitilla: Se întind pe mai mult de 15 kilometri de tuneluri și grote
- Catacombele San Callisto: Unul dintre cele mai mari situri funerare, unde au fost îngropați zeci de papi timpurii
- Bazilica San Clemente, cu 3 niveluri: un templu păgân secret dedicat zeului Mithras, infrastructură antică și buncăre moderne
- Tuneluri înguste folosite pentru întreținerea fluxului de apă al Romei antice
- Buncărele lui Mussolini: Sisteme defensive fortificate construite sub vilele dictatorului Benito Mussolini.
Multe dintre aceste rețele pot fi explorate în siguranță doar prin intermediul platformelor de rezervări oficiale sau ghidate (de ex. GetYourGuide Roma)
Vaticanul ascunde o istorie plină de mistere, controverse sau secrete, cum ar fi cele din arhivele private, la care doar cercetătorii și academicienii acreditați au acces. În 2012, documente private ale Papei Benedict al XVI-lea au fost scurse în presă de către majordomul său, dezvăluind corupție și lupte pentru putere.
Sărutul Sfânt de la Vatican - „Holy Kiss” este numele dat unui detaliu ascuns, dar popular pe rețelele de socializare, situat în Piazza Pia, lângă Piața Sfântul Petru. Este o iluzie optică fascinantă creată de statuia Sfintei Ecaterina de Siena, aplecată ușor în față, care, dintr-un unghi perfect, pare că sărută cupola Bazilicii Sf. Petru.

(advertorial)