Mii de persoane au mers, duminică seară, în Cetate, la ultima din "Zilele Sfântului Ladislau", pentru a lua parte la concertul legendarei trupe Omega. Curtea fortăreţei a fost plină ochi de oameni, iar în faţa scenei nu aveai loc nici să respiri. Publicul, extrem de entuziast, a cântat fiecare piesă alături de artişti.

Startul concertelor rock a fost dat la ora 18.30, când pe scenă a urcat trupa orădeană Metropol, în componenţa: Orbán András, Szász Ferenc, Dobos József (chitară şi voce), Trendler József (tobe) şi Virányi Attila (chitară bas şi voce).

Se vedea de la o poştă că cei prezenţi în faţa scenei, în special orădeni de vârsta a doua, erau fani adevăraţi. Oamenii au cântat alături de artişti, piese precum Égig érhetne az ének, Rum Blues sau Az otthon melege, iar unul chiar avea cu el un vinil pe care scria numele trupei orădene. Formaţia a interpretat, cu excepţia câtorva strofe, versiunile maghiare ale melodiilor din repretoriu, nu şi pe cele în limba română.

În jurul orei 21, când pe scenă au ajuns membrii Omega, Cetatea era și mai aglomerată. Standurile de mâncăruri şi băuturi erau pline, iar în faţa scenei, fanii, atât persoane de vârsta a doua, dar şi tineri veniţi cu copiii la concert, ovaţionau continuu.

Orădenii au cântat, şi de data aceasta, fiecare piesă, ca de pildă Fekete pillangó, Petróleum lámpa sau Ezüst esö tot, iar la final, rockerii de la Omega au fost chemaţi de două ori să revină pe scenă. Cea mai aplaudată piesă a fost, cum era de aşteptat, Gyöngyhajú lány (Fata cu părul de perle), cea care a fost prelucrată de cunoscuta formaţie Scorpions sub titlul White dove.

Concertul s-a încheiat în jurul orei 23, dar, spre deosebire de alte dăţi, foarte mulţi spectatori din public au rămas în Cetate. În vreme ce unii au aşteptat mai bine de o oră pentru a obţine un autograf de la solistul Omega, Kóbor János, alţii au dat iama la standurile cu mâncare sau pur şi simplu s-au bucurat de vremea răcoroasă.

Prinşi încă în euforia concertului, un grup de prieteni au cântat cât îi ţinea gura cântece ungureşti cunoscute, spre amuzamentul trecătorilor, care uneori i-au acompaniat, ba unii chiar s-au pus să danseze.

Una peste alta, la Oradea, Omega a dovedit că îşi merită din plin renumele de legendară, fapt întărit, după concert, de fanii adunaţi în Cetate, care au catalogat concertul ca fiind "extraordinar".

Cu mici rezerve, totuşi. "În deschidere, un... ministru a mulţumit sponsorilor şi a urat bun venit fanilor maghiari... De mine şi de ceilalţi români care apreciem valorile maghiare şi care eram de faţă a făcut abstracţie", a scris, pe Facebook, antrenorul orădean de judo Alexandru Chirilă, referindu-se la ministrul ungar al resurselor umane Balog Zoltán, care s-a suit pe scenă şi a ţinut un discurs înaintea concertului Omega, cam în acelaşi stil ca al politicienilor români...