După o zi ploioasă și rece, Oradea a mai găsit energie pentru o seară de festival. Ploaia s-a oprit tocmai la timp pentru concertele de duminică, iar în centrul orașului au ieșit circa 25.000 de oameni, potrivit estimărilor serii.
Andra a cântat împreună cu miile de spectatori care îi știau versurile, Asaf Avidan a oferit un concert aparte, cu o voce răscolitoare și o invitație la explorarea propriului suflet, iar artificiile au încheiat ediția la miezul nopții.
Printre cei văzuți în zona festivalului s-a numărat și premierul interimar Ilie Bolojan.
Cu haine groase și chef de festival
La cele 12–14 grade de duminică seară, orădeni de toate vârstele, îmbrăcați bine, au pornit din nou spre centru. Nu s-au strâns la fel de mulți ca sâmbătă, dar circa 25.000 de oameni au ieșit să se bucure de ultima seară de festival, față de aproximativ 35.000 în seara precedentă. Estimările se referă la toate zonele din centrul orașului în care s-a desfășurat evenimentul.
Unii au stat la cozi pentru rulouri cu scorțișoară sau kürtőskalács, alții au dansat în zona cu muzică electronică din Piața Ferdinand ori au ales jazzul de pe malul Crișului Repede. Printre trecători și-au făcut din nou apariția artiștii stradali Medialuna și Sirens of the Sky, care au adus culoare și au întreținut atmosfera de sărbătoare.
Tot în Piața Ferdinand, îndreptându-se spre Piața Unirii, a fost zărit Ilie Bolojan, care a fost primar vreme de 3 mandate în Oradea. Premierul interimar era însoțit de partenera sa, Ioana, de vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, aflată în vizită la Oradea, și de orădeanul Mihai Jurca, șeful Cancelariei Prim-Ministrului.

Smiley și vocile din Oradea
Pe scena principală, seara a început la ora 19 cu Dafina, orădeanca ajunsă în echipa lui Smiley la „Vocea României”. O oră mai târziu, antrenorul ei din emisiune a preluat microfonul, însoțit pe scenă și de chitaristul orădean Marius Pop.
Smiley a mulțumit pentru primirea călduroasă, apoi i-a luat la rost, în glumă, pe spectatorii care nu cântau și nu aplaudau. Probabil îi obosise Horia Brenciu cu o seară înainte, a sugerat el. „E un tip foarte simpatic, dar care te solicită foarte tare”, a glumit artistul despre colegul său de la „Vocea României”, înainte să întrebe din nou: „Mai aveți energie?”. Smiley le-a amintit spectatorilor și de Dafina, care cântase înaintea lui, îndemnându-i să o susțină.
Concertul a adus și o surpriză locală. Artistul l-a invitat alături de el pe Alex Slăvescu, un tânăr orădean despre care a anunțat că publicul îl va vedea la „Vocea României”. Împreună au cântat „De unde vii la ora asta?”. Înainte de duet, Alex a spus emoționat: „N-am văzut atâția oameni în viața mea de pe o scenă, dar sunt foarte pregătit să cânt”.
Andra, cu o piață de luminițe
Dintre artiștii serii, Andra a părut cea mai așteptată. Oamenii îi știau versurile, cântau cu ea, iar la „Iubirea schimbă tot” au aprins luminițele telefoanelor în toată piața. „Oradea, să nu te schimbi niciodată! E o plăcere pentru noi să cântăm pentru un asemenea public”, le-a spus artista.
Din concert n-a lipsit nici „Inevitabil va fi bine”, iar spectacolul a avut și confetti, jocuri de lumini și flăcări în fața scenei. Între piese, Andra a vorbit cu spectatorii, a salutat fanii și le-a mulțumit pentru căldura cu care au primit-o. Le-a amintit că este ardeleancă și le-a cerut să chiuie, apoi a trecut la muzică populară și de petrecere, cu „Bună seara, Doamne-ajută” și cântece de cătănie.
„Să fiți sănătoși, să fiți bine, să aveți sufletul mereu deschis pentru iubire”, le-a urat celor prezenți. Iar Oradiei i-a cântat „La mulți ani cu sănătate”, înainte ca scena să fie pregătită pentru invitatul internațional al ediției.
O invitație în adâncul propriului suflet
După Andra, o parte din public a pornit spre casă. Piața era vizibil mai puțin aglomerată când, după o pauză de aproximativ 20 de minute pentru pregătirea scenei și a instrumentelor, a început concertul lui Asaf Avidan, în jurul orei 22.45.
Artistul a ținut să spună de la început că acesta era primul său concert în România de când devenise oficial cetățean român. Cantautorul născut la Ierusalim, cu bunici originari din România, a depus recent jurământul de credință alături de frații săi.
„Nu suntem aici doar ca muzicieni. Suntem aici ca pictori”, le-a spus Avidan spectatorilor, în engleză. A descris concertul ca pe un peisaj pe care el și colegii săi urmau să-l picteze, invitându-i pe cei din fața scenei să-i urce dealurile și să-i coboare văile.
„Vom încerca să pictăm intrarea într-o peșteră. Iar dacă aveți suficient curaj, veți păși în ea. Veți coborî tot mai adânc, pe urmele lui Freud, pe urmele lui Jung. [...] Și în întunericul acela veți vedea apă. Veți privi în apă și veți vedea oglindirea propriului suflet, care vă privește la rândul ei. Și mă rog ca ceea ce vă privește să fie plin de iertare și iubire, de empatie și frumusețe, de acceptare. Dar chiar dacă nu este, chiar dacă ceea ce vedeți este urât, complicat, frânt și înspăimântat, este în regulă, pentru că suntem aici să îmbrățișăm adevărul”, le-a spus artistul.
Asaf Avidan, dincolo de „One Day”
Cu un cuier pentru sacou, un scaun, o masă și pahare, decorul avea ceva din intimitatea unui bar elegant. Pianul și celelalte instrumente completau cadrul în care Avidan a trecut de la cântat la dans, de la momente reținute la izbucniri de energie.
Vocea lui, înaltă, cu un timbru aspru și fragil deopotrivă, a fost în centrul întregului spectacol. Muzica sa îmbină folkul, rockul și bluesul, iar unii îi compară vocea cu Janis Joplin și Robert Plant.
La Oradea, accentele de jazz, schimbările de ritm și interpretarea expresivă au dat fiecărei piese o atmosferă distinctă. Avidan a cântat la mai multe instrumente, inclusiv la chitară bas, și a dansat cu mișcări fluide, uneori teatrale.
„Mi s-a făcut pielea de găină de la primele note”, a spus un spectator din fața scenei.
Printre piesele interpretate s-au numărat „Lost Horse”, „Bang Bang”, „Different Pulses”, „Rock of Lazarus”, „Love It or Leave It” și, desigur, „Reckoning Song”, cunoscută publicului larg și ca „One Day”. Cântecele despre iubire, despărțire și frământări interioare au alternat cu momente mai relaxate. La un moment dat, artistul și-a turnat de băut, rugându-i pe colegi să cânte ceva cât timp el își pregătea paharul. Le-a împărțit apoi băutură și muzicienilor din trupă.
Pe parcurs, chiar și cei rămași poate din curiozitate păreau tot mai captivați de concert.
A încheiat cu o piesă de pe „Unfurl”, album care tocmai împlinise un an de la lansare, apoi a rostit un „Mulțumesc” în română și a continuat în engleză: „Vă mulțumesc că ați fost generoși, buni și ospitalieri. Vă mulțumesc că ați avut curajul să pășiți în acea peșteră”.
Artificii la miezul nopții
Programul s-a decalat ușor, astfel că focul de artificii a început la miezul nopții, cu o jumătate de oră mai târziu decât ora 23.30 anunțată în programul actualizat. În varianta inițială, publicată cu câteva săptămâni înainte, momentul fusese prevăzut pentru 22.50.
În ciuda cerului noros, orădenii rămași în piață au putut urmări artificiile colorate care au încheiat cele trei zile de FestiFall, odată cu începutul zilei de 12 octombrie, Ziua Oradiei.