• După câteva zile cu temperaturi de până la 28 de grade, vremea s-ar putea răci în Crișana la sfârșitul săptămânii, când sunt posibile și ploi locale, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
  • Intervalul indicat pentru precipitații, 9–11 octombrie, coincide cu desfășurarea Oradea FestiFall, cel mai amplu festival al orașului. Trebuie precizat însă că estimarea este pentru regiunea Crișana și nu indică în mod specific dacă va ploua în Oradea.

În estimarea pentru perioada 5–18 octombrie, ANM anunță un început de săptămână cu vreme caldă în Crișana. „În perioada 5 – 8 octombrie vremea va fi caldă în timpul zilelor, cu maxime în general de 25...28 de grade”, arată meteorologii.

Schimbarea ar putea veni de vineri. „O răcire a vremii este probabilă în 9 și 10 octombrie (maxime ce ar urma să coboare până în jurul a 20 de grade)”, precizează ANM.

Pentru săptămâna următoare, media temperaturilor maxime este estimată la 20–21 de grade.

Media minimelor va fi de 6–8 grade în primele trei nopți și va urca la 10–12 grade pe 9 octombrie. În a doua parte a intervalului, temperaturile nocturne se vor situa în jurul a 8 grade.

În privința precipitațiilor, ANM arată că „în zilele de 9, 10 și 11 octombrie, prezenta estimare indică ploi locale”.

Intervalul coincide cu desfășurarea Oradea FestiFall, cel mai amplu festival al orașului. Estimarea vizează întreaga Crișană și nu indică în mod specific dacă va ploua în Oradea.

„Sunt prognozate ploi și în a doua săptămână”, mai arată ANM, probabilitatea fiind mai mare în jurul datei de 14 octombrie și după 17 octombrie.

Estimarea meteo pentru toate regiunile:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!