Începutul săptămânii vine cu vreme rea în Bihor. Meteorologii au emis un cod galben de precipitații, vânt și viscol pentru zona montană a județului, dar și o informare de vreme rea pentru întreaga țară.

Codul galben a intrat în vigoare luni, la ora 10, și va fi valabil până pe 24 februarie, la aceeași oră.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în acest interval, în zona montană și submontană a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Arad, Alba, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Maramureș, Cluj și Bistrița-Năsăud, temporar vor fi precipitații însemnate cantitativ și se vor acumula 20-30 l/mp.

„Vor fi ploi ce vor avea și caracter de aversă, iar la altitudini în general de peste 1400 m, vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă de 10...25 cm. În zona montană înaltă a Carpaților Occidentali, precum și în cea din nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali vântul va prezenta intensificări cu viteze de 60...90 km/h, astfel va fi viscol, iar vizibilitatea va scădea sub 100 m”, a transmis ANM.

Pe de altă parte, informarea de ploi și vânt pentru toată țara este valabilă până miercuri, la ora 22. Meteorologii spun că aria precipitațiilor se va extinde dinspre nord-vest spre restul țării, vor predomina ploile, dar în noaptea de marți spre miercuri vor apărea și fenomene precum lapoviță, măzăriche și ninsoare.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!