Mai multe cursuri de apă din bazinul hidrografic Crişuri au înregistrat creşteri rapide de niveluri şi debite, în urma ploilor torenţiale căzute în ultimele zile.

Potrivit unui comunicat transmis în noaptea de marţi spre miercuri, de Administraţia Bazinală de Apă Crişuri, în Bihor, în zona Bratca, ploile torenţiale au dus marţi la scurgeri masive de ape de pe versanţi adunând astfel aluviuni pe drumurile săteşti din localităţile Ponoară, Damiş şi Lorău. "În această zonă autorităţile locale au intervenit cu utilajele din dotare pentru deblocarea drumurilor", arată comunicatul ABA.

Tot din cauza precipitaţiilor masive, în localitatea Bulz, pe valea Iadei, afluent al râului Crişul Repede, în mai puţin de două ore, s-au înregistrat precipitaţii de 109 l/mp, adică mai mult decât ar fi plouat în mod normal într-o lună.  În zonă nu s-au înregistrat, însă, revărsari sau blocaje în scurgerea apelor.

Marţi seară, debitul râului Crişul Repede era aproape dublu faţă de media lunii august însă, specifică ABA, "datorită acumulărilor aflate pe cursul râului situaţia este sub control".

Pe de altă parte, angajaţii ABA Crişuri au intervenit şi în judeţul Cluj, unde, pe valea Poicu, afluent al râului Crişul Repede, în mai puţin de o oră, marţi după amiază, a depăşit cota de atenţie. Din cauza blocajelor din zona podeţelor, valea a provocat revărsări care au afectat localităţile Ciucea şi Vânători din judeţul Cluj. "La faţa locului A.B.A Crişuri a dispus echipele de intervenţie precum şi echipamante, iar după ce viitura s-a retras, angajaţii au ajutat localnicii pentru a evacua apa şi nămolul din gospodării", se arată în comunicat.

De altfel, directorul ABA Crişuri, Dorel Dume, a precizat că "în ultimele două luni, aproape săptămânal am atenţionat autorităţile locale şi cetăţenii că întreţinerea corespunzătoare a şanţurilor, rigolelor, podurilor şi podeţelor este nu doar o obligaţie prin lege dar şi cea mai eficientă cale de a asigura scurgerea apelor în cazul viiturilor". "Când aveam de-a face cu ploi torenţiale sau scurgeri de pe versanţi este imposibil să se intervină cu baraje mobile sau cu saci cu nisip. În astfel de situaţii este foarte important ca albia cursului de apă să nu fie blocată de deşeuri sau vegetaţie excesivă", a spus Dume.

ABA Crişuri va menţine monitorizarea sporită atât pe Crişul Repede cât şi pe Crişul Negru şi Barcău.