La doar două săptămâni de la ultima vizită electorală, când drumul spre Marghita a fost plombat peste noapte, preşedintele Traian Băsescu e aşteptat să revină în Bihor în perioada 16-18 octombrie, pentru a participa la... "Festivalul cartofului", organizat în comuna Şinteu, tot cu primar PDL.

În pregătirea vizitei prezidenţiale, autorităţile au plombat deja drumul Aleşd - Pădurea Neagră, astfel încât şeful statului să nu facă în stomac spumă de la berea degustată la chermeză.

Având în vedere că reparaţiile s-au derulat la fel de rapid şi în urmă cu două săptămâni, ar fi bine ca preşedintele să viziteze în campanie tot Bihorul. Poate aşa gropile din asfalt se vor acoperi înainte de venirea îngheţului...