Nici vremea rea, nici faptul că este ultima zi din an nu i-a oprit pe poliţiştii bihoreni să protesteze. Asemenea colegilor lor din ţară, circa 50 de poliţişti, membri în patru sindicate, s-au adunat, joi dimineaţă, în faţa Prefecturii Bihor, pentru a-şi arăta nemulţumirea faţă de plafonarea salariilor în sistemul public, decizie luată miercuri de Guvernul Cîţu. 

"Jos Cîţu!"

La protest au fost prezenţi poliţişti de la Inspectoratul Judeţean Bihor, inclusiv de la Poliţia Rutieră sau Criminalistică, poliţişti de frontieră şi de la Penitenciarul Bihor. Ei fac parte din Sindicatul Poliţiştilor Europeni "Europol", Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie, Sindatul Național al Lucrătorilor din Penitenciare sau Sindicatul Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare.

Ei au huiduit, au fluierat şi au afişat pancarte prin care acuză că sunt discriminaţi. De asemenea, au strigat: "Hoţii", "Aho, aho" şi "Jos Cîţu".

"Suntem aici pentru a protesta împotriva măsurilor fiscal bugetare adoptate de Guvern, care vizează toţi poliţiştii. Nu vom pleca de-aici până când nu vor respecta legea", a declarat Raul Pup, liderul sindicatului Europol Bihor. Acesta a explicat că salariile poliţiştilor sunt la nivelul din decembrie 2018, prin Legea 153/2017, iar acum consideră injust ca lefurile lor să fie îngheţate în continuare. 

Întrebat ce vor face poliţiştii dacă doleanţele lor nu vor fi respectate de guvernanţi, sindicalistul a spus că vor "sista activitatea". "Vom sista activitatea, se va interveni doar la apeluri de urgenţă, toate faptele de natură contravenţională vor fi sancţionate cu avertisment", a declarat el.

După circa 30 de minute de protest, o delegaţie a nemulţumiţilor a urcat în Prefectură, pentru a expune nemulţumirile sindicaliştilor. În acelaşi timp, alţi poliţişti au urcat în maşinile personale şi au dat ture în jurul Parcului Traian, claxonând.

Manifestări similare au avut loc joi în toată ţara, protestele fiind autorizate între orele 10 şi 12. 

"Noi suntem sclavii societăţii"

Alături de poliţişti, au protestat şi grefieri din instanţele bihorene, la fel de nemulţumiţi de Ordonanţa "trenuleţ".

"Noi, bugetarii României, suntem sclavii societăţii. O dată cu intrarea în vigoare a Legii salarizării, din decembrie 2018, avem aceleaşi salarii. Nouă ni se taie sporurile, când conform legii trebuiau să se mărească cu 25%, suntem singura categorie din Ministerul Justiţiei căreia nu i s-a mărit. Vom fi nevoiţi să atacăm din nou să atacăm această ordonanţă, să facem proteste", a declarat pentru BIHOREANUL Camelia Mesaroş, vicepreşedinta Asociaţiei Grefierilor din România şi grefieră la Tribunalul Bihor.

"La noi se munceşte şi de Revelion, în Penitenciare, în Poliţie, Justiţie, sistemele care asigură permanenţă. Nu-i normal să ne facă sclavii societăţii. Nu am creat noi pensiile speciale pentru parlamentari, primari, toţi secretarii din primării. Noi nu avem pensii speciale, noi avem pensie de serviciu. Suntem bătaia de joc a societăţii. Am ajuns în sistem pentru că am dat concursuri, pentru că am muncit. Nici măcar nu avem sporuri conform legii", a mai spus Mesaroş.

Întrebată ce salariu are, aceasta nu a dat un răspuns concret, dar a spus că "cel mai mare grefier din România, de la Înalta Curte, are 5.500 lei" şi că sunt poliţişti care merg cu 2.000 de lei acasă lunar. "Are asistenta medicală, profesorul, funcţionarul şi şoferul din primărie mai mari salarii decât noi", a declarat ea.

"Ne cerem drepturile"

Printre protestatari s-a aflat şi Sebastian Drimbe, agent la secţia 3 de Poliţie Rurală din Biharia, cunoscut pentru actele sale de caritate, dar şi pentru că în urmă cu doi ani a anunţat într-un mod inedit, pe Facebook, de unde îi "vânează" pe vitezomani cu radarul.

Acesta a declarat BIHOREANULUI că, indiferent de culoarea politică, guvernanţii trebuie să ofere ce au promis. "Noi trebuia să primim până în anul 2022, 300 de lei sau mai mult în fiecare lună, în funcţie de vechime sau post, pentru a ajunge la acel nivel de salarizare, conform legii. Eu, de exemplu, am circa 4.500 de lei pe lună, cu tot cu sporuri. Spre deosebire de celelalte categorii bugetare care au primit banii până acum, noi nici pe aceia nu-i vom mai primi, deci nu vom ajunge la nivelul la care spune legea. Nu ne plângem de milă, ne cerem doar drepturile", a explicat agentul (foto stânga).

În faţa Prefecturii, poliţiştii au mai reclamat că, chiar dacă au fost alături de medici în linia întâi, ei nu au fost recompensaţi, deşi erau la fel de expuşi în faţa pandemiei. "Îi apreciem pe medici, dar şi noi am fost alături de ei şi n-am primit nimic în plus. Şi noi verificăm în fiecare zi bolnavii, intrăm în contact direct şi suntem expuşi în faţa virusului", a spus poliţistul Rareş Silaghi, de la IPJ Bihor.

Discuţii "pozitive"

În timp ce o parte dintre manifestanţi au plecat încă de la ora 11.30, protestul s-a încheiat în jurul orei 12, după ce delegaţia care a stat la discuţii cu subprefectul Horia Carţiş a revenit în Parcul Traian.

"Domnul subprefect ne-a spus că va transmite doleanţele noastre mai departe. Eu zic că vom avea un rezultat pozitiv, iar dacă nu, protestele vor continua. S-au folosit de noi toată pandemia, noi am respectat legile, acum să o facă şi ei", a mai spus liderul Sindicatului Europol, Raul Pup.

Întrebat de BIHOREANUL dacă cetăţenii vor fi afectaţi de eventualele proteste, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor de Penitenciare, filiala Oradea, Silviu Țirban, a negat. "Noi ne vom face meseria în continuare, n-are legătură faptul că noi cerem drepturi salariale cu munca noastră pentru societate", a spus acesta.