PNL va vota învestirea Guvernului Luca Niculescu, dominat de PSD. Decizia a fost luată sâmbătă, în ședința Biroului Politic Național, în ciuda nemulțumirilor exprimate de mai mulți lideri liberali și a opoziției unor organizații județene. Ilie Bolojan a admis în faţa colegilor că, din perspectiva intereselor politice ale partidului, ar fi preferabil să nu susțină noul Cabinet, dar a insistat că România are nevoie urgentă de un guvern cu puteri depline.

Hotărârea a fost adoptată în reuniunea tensionată desfășurată online, începând cu ora 13, după mai multe zile de dispute în partid, provocate de propunerea de a readuce PSD la guvernare, în condiţiile în care social-democrații au contribuit la căderea Guvernului Bolojan. Liberalii urmează să treacă în opoziție după învestirea noului Executiv.  

Potrivit G4Media, liderii PNL au decis la vot, cu doar 6 voturi contra din 56, să susțină noul cabinet. Printre cei care s-au poziționat împotrivă se numără Alexandru Muraru (Iași), Ciubotaru (Vrancea), Adrian Mocanu (Buzău), Adrian Cozma (Satu Mare) și Ștefan Stoica (Dolj).

Conform sursei citate, conducerea PNL a votat și în favoarea încheierii unui acord între PNL și premierul Luca Niculescu, așa cum a propus președintele partidului, Ilie Bolojan. Acordul de armistițiu prevede ca PNL să nu voteze timp de șase luni nicio moțiune de cenzură împotriva guvernului, dacă Executivul își respectă promisiunile de a nu provoca derapaje bugetare.

Bolojan: „Nu avem așteptări foarte mari”

În intervenția sa din ședință, Ilie Bolojan a recunoscut că, dacă ar ține cont exclusiv de interesele politice ale partidului, liberalii ar avea toate motivele să respingă Guvernul Niculescu. Potrivit declarațiilor din reuniune, liderul PNL a invocat atât experiența guvernării alături de PSD, cât și faptul că printre miniștrii propuși se regăsesc politicieni cu care a lucrat și ale căror capacități le cunoaște.

„Dacă am face un calcul politic, Partidul Național Liberal nu ar trebui să voteze învestirea acestui guvern”, le-a spus Bolojan colegilor.

El a arătat că liberalii cunosc deja modul în care acționează PSD, iar dificultățile economice și bugetare care se anunță pentru anul viitor fac și mai complicată misiunea viitorului Executiv. „Nu avem așteptări foarte mari”, a admis președintele PNL.

Cu toate acestea, Bolojan a insistat că partidul trebuie să își asume o decizie care să permită încheierea crizei guvernamentale, chiar dacă aceasta ar putea avea consecințe electorale.

Serviciile de urgență riscă să rămână fără bani

Principalul argument invocat de Bolojan a fost situația bugetară a țării. Fostul premier le-a explicat liberalilor că actualul guvern interimar, rămas în funcție după demiterea Cabinetului său prin moțiune de cenzură, are atribuții limitate și nu poate adopta prin ordonanță de urgență rectificarea bugetară necesară pentru finanțarea unor instituții publice.

Potrivit Mediafax, Bolojan a prezentat în ședință exemple concrete ale dificultăților financiare: unele instituții ar fi ajuns aproape de limita posibilităților de funcționare, iar unități de primiri urgențe, între care cea de la Spitalul Floreasca din București, ar fi primit în acest an mai puțin de jumătate din fondurile alocate în 2025.

Liderul PNL a avertizat că, în lipsa unei rectificări bugetare, problemele s-ar putea agrava până la sfârșitul anului, afectând inclusiv serviciile care intervin în situații de urgență. „Încetarea acestei stări de provizorat nu mai este, așadar, o problemă de calcul politic. Este, pur și simplu, o problemă de responsabilitate”, a afirmat Bolojan, potrivit Digi24.

El a amintit că PNL are cea mai mare pondere în actualul guvern interimar, dintre cele trei formațiuni reprezentate, și poartă astfel o responsabilitate importantă pentru administrarea țării până la instalarea unui nou Cabinet.

Un vot de necesitate, nu de încredere

După ședință, Ilie Bolojan a declarat presei că liberalii au decis să acorde „un vot de necesitate, condiționat”, subliniind că acceptarea formulei guvernamentale propuse de Luca Niculescu nu reprezintă și o susținere politică a acesteia.

„Acest vot nu ar fi fost acordat în condiții normale din cauza componenței acestui guvern”, a declarat liderul PNL, potrivit G4Media.

Bolojan a argumentat că România se află după mai bine de cinci luni de criză politică, perioadă în care Guvernul interimar a funcționat cu atribuții limitate, iar numeroase instituții publice riscă să rămână fără resursele necesare funcționării.

Liderul liberal a invocat inclusiv situația unor spitale și servicii de urgență, pentru care lipsa unei rectificări bugetare ar putea genera dificultăți majore și a spus că trebuia evitat ca „țara să intre în colaps”.

Întrebat de ce PNL nu a negociat asupra listei de miniștri, Ilie Bolojan a spus că „PNL rămâne consecvent deciziilor, dacă PSD e la guvernare, PNL va fi în opoziție”

Miniştri, în audieri

Votul conducerii PNL vine după ce propunerea lui Bolojan a provocat nemulțumiri în mai multe organizații liberale. Așa cum BIHOREANUL a relatat sâmbătă, sâmbătă, filialele PNL Iași și Vrancea s-au pronunțat împotriva învestirii Guvernului Niculescu, iar mai mulți parlamentari au contestat lista miniștrilor, pe motiv că noul Cabinet este dominat de social-democrați.

Decizia PNL este decisivă, în condițiile în care voturile PSD, UDMR și ale celorlalte grupuri favorabile noului Executiv nu ar fi suficiente, singure, pentru atingerea majorității necesare învestirii noului Guvern, care are nevoie de 233 de voturi.

Miniștrii propuși de Luca Niculescu urmează să fie audiați luni și marți dimineața în comisiile parlamentare, iar votul de învestitură este programat marți, 20 octombrie, de la ora 14.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!