Liderii PNL au lansat, sâmbătă, programul de guvernare cu care vor să combată cabinetul condus de Victor Ponta. Este, însă, doar un draft de program, acesta fiind lansat în dezbatere publică şi urmând a fi modificat în funcţie de concluziile discuţiilor atât cu ceilalţi lideri politici, cât şi cu societatea civilă.

"De astăzi, PNL cheamă potenţialii parteneri politici la discuţii pentru a crea o majoritate pentru a aduce PNL la guvernare. Sperăm ca programul de guvernare să fie convingător pentru potenţialii noştri parteneri politici, şi aici ne referim la Parlamentul României, cu excepţia PSD", a declarat co-preşedintele PNL, Vasile Blaga.

Scăderea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA) la 19% de la 1 ianuarie 2016, eliminarea taxei pe stâlp şi a accizei suplimentare la carburant până pe 31 decembrie 2016, rezolvarea problemei demografice şi programe pentru creşterea calităţii învăţământului în România - sunt doar câteva dintre propunerile pe care liberalii le fac, prin proiectul de program de guvernare, lansat în dezbatere publică sâmbătă, 28 februarie.

"Noi nu vindem iluzii, oferim o abordare realistă şi responsabilă", a declarat prim-vicepreşedintele PNL, Cătălin Predoiu, cel care, de altfel, a şi prezentat principalele puncte ale programului.

Astfel, prin lansarea acestui program de guvernare, liderii PNL se consideră pregătiţi să preia puterea, invitând la discuţii ceilalţi lideri politici, pentru constuirea noii majorităţi în Parlament.

"Pe baza acestui program de guvernare, lansăm astăzi invitaţia către toată lumea, către toţi care doresc să susţină un program PNL, astfel încât să guvernăm cu o majoritate parlamentară, care să schimbe guvernarea PSD. Nu venim (...) cu o simplă reţetă fiscală, nu revenim să reparăm ce s-a făcut rău înainte, nu ne propunem să cârpim, ci oferim o alternativă responsabilă la măsurile de relaxare fiscală pe care PSD le-a propus. Acest proiect nu îşi propune obiective de PR sau crearea de oportunităţi politice prin prezentarea doar a jumătăţii pline a paharului", a spus, la rândul său, co-preşedintele PNL, Alina Gorghiu.

Principalele puncte din programul de guvernare al PNL

Lung de aproape 150 de pagini, dar prezentat pe scurt de Cătălin Predoiu, proiectul programului de guvernare este structurat pe mai multe paliere, care ating principalele domenii ale guvernanţei publice.

La capitolul educaţie, PNL susţine că va implementa măsuri de reducere a abandonului şcolar, sporirea accesului în universităţi pentru tinerii din mediul rural, parteneriate cu universităţi şi cu operatori economici privaţi, în scopul dezvoltării unor şcoli profesionale puternice, dar şi creşterea calităţii profesorilor, încă de la recrutarea lor.

Pe domeniul sănătăţii, Predoiu a vorbit despre un "triunghi al nefericirii", existent între pacient, medic şi stat, precizând că doar Guvernul "poate rupe acest cerc vicios". În plus, este necesară oprirea migraţiei medicilor în străinătate, a adăugat el.

O problemă deosebit de importantă, după cum au menţionat liderii PNL, este şi problema demografică, fiind "un factor de securitate naţională". În acest sens, liberalii au vorbit despre creşterea alocaţiei pentru copii, dar şi a indemnizaţiei de creştere a copilului, plus programe dde after-school.

"România nu a avut un model economic în ultimii 25 de ani", a precizat Predoiu, spunând că din acest motiv, economia România nu este la un nivel mai ridicat. În opinia lui, acest model se poate realiza pe patru piloni: prioritizare pe termen lung, administraţia şi legile să nu mai fie bariere pentru afaceri, un concordat între guvern şi sindicate, plus domnia legii.

"Nu mai vrem să ne întoarcem la vremuri de austeritate. Acest guvern nu va promova austeritatea, ci consumul, creşterea economică", a promis Cătălin Predoiu.

În ce priveşte măsurile de relaxare fiscală, posibilă "într-o primă etapă", liberalii doresc să ajungă la TVA de 19% până la 1 ianuarie 2016, reducerea accizei suplimentare la carburanţi şi reducerea taxei de stâlp până pe 31 decembrie 2016, dar şi o CAS de 16% la angajator şi la angajat.