Convins că Oradea poate progresa rapid doar pe baza unei strategii clare, sprijinite de o majoritate stabilă în Consiliul Local, liberalul Ilie Bolojan le propune orădenilor un program cu obiective concrete.

„Sunt cinci direcţii de dezvoltare pe care grupul nostrul le va susţine astfel încât în 2020 Oradea să devină unul dintre cele mai prospere oraşe ale României, un oraş în care să merite să trăieşti”, spune Bolojan. Acestea sunt:

1. Oraşul conectat

Conectarea rutieră la autostrăzile europene

Pentru a înlesni transportul, Oradea trebuie conectată la reţeaua de autostrăzi europene. O legătură pe 4 benzi, pentru care Primăria a făcut deja documentaţia, se va realiza odată cu autostrada Transilvania. Lungă de 19,5 km, breteaua în valoare de 85 milioane euro va lega Calea Sîntandreiului de nodul rutier al autostrăzii situat dincolo de Biharia. Finanţată din fonduri europene, investiţia, cu o durată de realizare de doi ani, va cuprinde 7 pasaje rutiere şi un nou pod peste Criş.

Realizarea terminalului intermodal

Situat pe soşeaua Borşului, terminalul va transforma oraşul într-un centru logistic pentru transbordarea containerelor rutier - feroviar. Investiţie europeană în valoare de 33 milioane euro, terminalul va cuprinde trei linii de cale ferată cu o lungime totală de 1,8 km, două drumuri colectoare (3,8 km), un pasaj rutier, platforme (3,8 hectare), depozite şi clădiri.

Electrificarea liniei de cale ferată Cluj Napoca – Episcopia Bihor

Conexată cu realizarea terminalului, electrificarea liniei va susţine dezvoltarea transportului de mărfuri pe calea ferată. Mărirea vitezei va facilita circulaţia pe relaţia Cluj - Bucureşti şi va ajuta navetiştii printr-o cadenţă mai bună a trenurilor. Proiectul în valoare de 450 milioane euro va fi finanţat de Ministerul Transporturilor.

Operarea mai bună a Aeroportului

Conectarea aeriană mai bună a oraşului este o condiţie necesară pentru a menţine un ritm ridicat de dezvoltare şi a relansa sectorul de servicii şi de turism. Primăria va acorda subvenţii pentru reducerea taxelor aeroportuare şi susţinerea unor zboruri strategice. Până în anul 2020 am putea creşte de peste 3 ori numărul de pasageri, ajungând la 180.000 pe an.

Drumuri şi legături mai bune între Oradea şi comunele din jur

Vom susţine accesul locuitorilor comunelor din jur la facilităţile oferite de Oradea. Firmele din oraş vor avea o piaţă mai mare a forţei de muncă. Principalele proiecte sunt:

- Drum ocolitor al cartierului Episcopia între strada Bihorului şi giraţia de la Real (2,8 km), cu pasaj rutier în valoare totală de 7,3 milioane euro.

- Asfaltarea drumului dintre Podgoria şi Fughiu (3 km) printr-o investiţie europeană de 2,5 milioane euro.

- Drumul nou Oradea - Băile Felix (4 km), pornind din strada Ogorului paralel cu Peţa cu pasaj peste intersecţia cu drumul de acces spre Băile 1 Mai şi calea ferată. Investiţia se va finanţa din fonduri europene.

- Drum nou Oradea - Paleu, pornind din zona străzii Izvorului peste dealuri, cu ieşire la drumul judeţean de Paleu.

- Transportul local va fi conectat cu cel metropolitan. OTL va achiziţiona, cu ajutorul unei investiţii europene de 3 milioane euro, autobuze de diverse capacităţi în scopul extinderii liniilor şi al măririi frecvenţei de circulaţie.

O circulaţie mai bună în oraş

- Asfaltarea a 27 de străzi principale de pe deal (38 km), printr-o investiţie de 19 milioane euro.

- Extinderea liniei de tramvai. Realizarea unei linii duble (6 km) în zona de sud a oraşului, pe relaţia Calea Aradului, mal stâng Peţa, Auchan, Universitate, depoul OTL şi ieşire la staţia Dimitrie Cantemir. Investiţia de 8,5 milioane euro, din fonduri europene, va permite o legătură directă între Rogerius şi Universitate.

- Parc de biciclete complementar transportului public. Staţiile de biciclete vor fi amplasate în principalele staţii de tramvai, de unde se va putea lua o bicicletă pentru deplasarea în zona din vecinătate.

- Pasaje subterane în zona centrului civic, între podul Dacia şi Piaţa Cetăţii, pentru fluidizarea circulaţiei pe axa Nufărul - Ştefan cel Mare. Investiţie de peste 20 milioane euro. Pasajul dintre Parcul 1 Decembrie şi catedrală va permite o continuitate pietonală spre Cetate şi amenajarea Pieţei Gojdu.

- Construcţia a trei noi parcări supraterane în zona centrală: pe strada Braşovului (lângă magazinul Crişul), strada Gheorghe Bariţiu (baza Voinţa) şi în curtea din spatele Primăriei.

2. Oraşul competitiv

Vom susţine în continuare atragerea de investiţii, de noi întreprinderi şi creşterea firmelor existente. Vom încuraja diversitatea economică.

Vom dezvolta două noi parcuri industriale. Unul pe terenul de 50 de hectare al fostului CET II de pe strada Ogorului, celălalt pe un teren de 40 de hectare preluat de la Ministerul Justiţiei, la intrarea în Sîntandrei, după trecerea de cale ferată.

Impozitele locale vor rămâne la un nivel redus şi vor fi predictibile.  Agenţia de Dezvoltare Locală va susţine în continuare companiile ce investesc în oraş şi judeţ, inclusiv prin construirea de hale în vederea închirierii.

Vom adopta măsuri care să crească numărul locuitorilor oraşului. Vom susţine construirea de locuinţe noi la preţuri accesibile şi de locuinţe ieftine. Unul din primele proiecte va fi noul cartier de blocuri din zona Ceyrat.

Ne vom implica în racordarea sistemului de învăţământ la economia locală. Un proiect important va fi susţinerea dezvoltării şcolii de meserii.

Vom consolida reputaţia oraşului privind guvernarea sa eficientă. Avem alocate peste 50 milioane euro din fonduri europene pentru reabilitarea magistralelor şi punctelor termice.

Spitalele vor beneficia de investiţii importante şi în anii următori.

3. Oraşul cu spaţii publice de calitate

Controlul extinderii urbane

Vom controla extinderea intravilanului. După anul 2004, ca urmare a presiunilor imobiliare, oraşul s-a extins haotic cu circa 600 de hectare, ajungând la 8.000 de hectare.

Suprafeţe mari de terenuri neutilizate reconvertite

În intravilanul oraşului avem peste 250 de hectare de terenuri nefolosite, la fostele platforme industriale şi unităţile militare. E nevoie să planificăm utilizarea acestor terenuri şi a investiţiilor publice aferente.

Un centru de oraş distinctiv european

Pieţele centrale şi strada pietonală vor avea toate clădirile reabilitate. Străzi pietonale noi vor deveni străzile Vasile Alecsandri şi Aurel Lazăr. Clădirea liceului Mihai Eminescu şi fosta policlinică degradată vor fi reabilitate. Vom continua lucrările de reabilitare şi punere în valoare a Cetăţii. Proprietarii clădirilor din centrul istoric vor fi în continuare încurajaţi să-şi reabiliteze faţadele. Cablurile vor fi date jos de pe faţade. Bulevardele oraşului vor fi reabilitate (Nufărului, Cantemir, Ştefan cel Mare, Calea Aradului).

Finalizarea asfaltării străzilor din oraşul vechi

Mai sunt încă 53 de străzi ne asfaltate (16,5 km). Modernizarea acestora va costa 7,5 milioane euro.

Cartiere de blocuri reabilitate şi îngrijite

Vom da în continuare atenţie îmbunătăţirii condiţiilor de locuit de la blocuri. Peste 2.000 de locuri de parcare vor fi asfaltate în fiecare an. Cel puţin 100 de blocuri urmează să fie reabilitate, pentru a reduce cheltuielile de încălzire ale orădenilor. Toate pubelele de gunoi vor fi amplasate în incinte închise.

Parcuri în fiecare cartier. Oradea verde

Niciun cartier nu va rămâne fără parcuri. Vom creşte cu cel puţin 2 hectare pe an suprafaţa spaţiilor verzi. Primăria va prelua terenuri pentru parcuri. Ele vor fi conectate prin piste de biciclete şi aliniamente de arbori.

4. Oraşul inteligent

Oraşul universitar

Vom susţine dezvoltarea şi creşterea calităţii învăţământului superior. O universitate puternică influenţează major dezvoltarea unui oraş. Vom lua măsuri care să reducă numărul celor care pleacă şi să încurajăm venirea în oraş a oamenilor talentaţi. Întreg amplasamentul dintre Peţa şi Rulikowski va fi un campus universitar. În 8 ani, toate facilităţile universitare (clădiri de curs, cămine studenţeşti, laboratoare etc.) vor fi concentrate în acest perimetru. Primăria şi Consiliul Judeţean vor întocmi, în parteneriat cu Universitatea, un plan de dezvoltare. Vom aloca bugete de investiţii de cel puţin 1,5 milioane euro anual pe baza unei înţelegeri şi cu Ministerul Educaţiei. Pe măsură ce se vor finaliza investiţiile, facultăţile se vor reloca în campus.

Programul Lumină, trafic şi mobilitate

Pe arterele principale şi în centrul istoric vom amplasa o infrastructură conectată ce va furniza informaţii locale prin internet. Stâlpii „inteligenţi” vor avea încorporaţi senzori de mişcare, camere de luat vederi şi puncte de conectare la internet. Vom putea astfel regla intensitatea luminoasă printr-un sistem de telegestiune şi vom putea economisi peste 30% din cheltuielile cu energia. Senzorii de mişcare, dublaţi de un centru de management al traficului, vor genera o circulaţie mai bună. Camerele de vederi vor spori siguranţa în oraş.

Infrastructura digitală şi servicii online

Toţi furnizorii de servicii publice vor fi conectaţi între ei. Nu vom mai solicita documente cetăţenilor dacă acestea sunt deţinute de unul dintre aceştia. Toate informaţiile legate de oraş ce pot furniza oportunităţi sau reduce costul vieţii vor fi comunicate digital cetăţenilor.

Spitalele vor fi conectate la o platformă IT şi la un centru de date unic. Analizele medicale vor fi realizate într-un laborator unic complet automatizat.

Vom susţine infrastructura digitală a asociaţiilor de proprietari şi cea individuală în vederea reducerii costurilor administrării blocurilor. Citirile contoarelor de termoficare, apă şi canal se vor face de la distanţă, iar datele vor fi transmise asociaţiilor. Locatarii vor fi informaţi digital cu privire la cheltuielile pe care le au. Administrarea asociaţiilor va fi transparentă.

Toate cheltuielile publice vor fi publicate online de către toţi ordonatorii de credite din subordinea Consiliului Local.

Exploatarea durabilă a apei geotermale

Oraşul va urmări să fie eficient energetic prin asigurarea unui sistem de încălzire combinat între încălzirea de la CET şi cea bazată pe energia geotermală.  O companie a oraşului se va licenţia în vederea exploatării apei geotermale. Vom fora puţuri noi de reinjecţie pentru conservarea zăcământului. Vom creşte ponderea utilizării energiei geotermale din totalul consumului de energie termică, pentru a reduce preţul energiei.

5. Oraşul turistic

Vom pune în valoare avantajele competitive: patrimoniul arhitectural, resursa de apă geotermală, staţiunile Băile Felix şi 1 Mai, tradiţiile şi produsele locale. Pentru a creşte în continuare nivelul de trai, economia locală trebuie să se dezvolte pe partea de turism şi servicii. Principalele proiecte sunt:

Reamenajarea zonei Crişului Repede

Reamenajarea zonei Crişului Repede ca zonă de agrement. Vom finaliza împreună cu Apele Române reabilitarea malului stâng al Crişului în zona Primăriei. Pe maluri, se vor concesiona terenuri pentru restaurante şi terase.

Muzeele oraşului

Vom susţine, pe baza unei analize realizate cu Consiliul Judeţean, mutarea Muzeului Ţării Crişurilor în Cetate. În curtea palatului princiar vor fi organizate evenimente regulate. Casa Darvas va fi Muzeul Art Nouveau. Sinagoga de pe strada Primăriei va deveni muzeu. Muzeul francmasoneriei va fi amenajat în clădirea fostei Direcţii Vamale.

Sala de sport polivalentă

Vom susţine construcţia sălii de sport de 5.000 de locuri, în care urmează să se organizeze competiţii sportive, târguri şi concerte. Sala va avea două terenuri ce vor fi separate prin elemente culisante. Investiţia de 18 milioane euro va fi derulată prin Compania Naţională de Investiţii. Sala de spectacole a fostului cinematograf Transilvania va fi reabilitată. Aquapark-ul va fi o atracţie a Oradiei. Zona de sport de performanţă va fi conexată Bazinului olimpic.

Evenimente

Vom susţine organizarea acestora în aşa fel încât Oradea să devină un oraş cunoscut pentru evenimentele sportive şi culturale şi pentru conferinţele care au loc aici. Vom organiza evenimente la fiecare sfârşit de săptămână. Vom susţine dezvoltarea unor servicii medicale de calitate pentru încurajarea turismului medical.

Fuziunea cu Sînmartinul

Fuziunea va crea condiţiile ca Oradea să devină capitala turismului balnear din România şi cel mai vizitat oraş din vestul ţării în următorii ani.