Mamuţii şi strămoşii calului se plimbau alene pe pajiştile care înconjoară în prezent satul Betfia, din comuna Sânmartin. Se întâmpla acum 2 milioane de ani, dar dovezile au rămas...

La numai 10 kilometri de Oradea, curioşii pot vedea avenul Betfia, o poartă spre istoria omenirii. Locul e protejat, deoarece este un sit fosilifer şi găzduieşte colonii uriaşe de lilieci, cum nicăieri în împrejurimi nu mai sunt. La lăsarea întunericului, mii de lilieci ies grăbiţi parcă din mijlocul pământului şi creează un spectacol uluitor.

Poftiţi la drumeţie!

George Togor, preşedintele Ecotop,La nord de Betfia, pe Dealul Şomleu, orice orădean poate face o drumeţie uşoară, care să-l deconecteze de la stresul urban. Cu maşina ori cu bicicleta, curioşii pot merge la Avenul Betfia, o peşteră căreia mulţi bihoreni îi spun greşit "crater". "Este impropriu denumită crater. Aici nu avem roci vulcanice, ci calcaroase", explică George Togor (foto), preşedintele Ecotop, asociaţie care are custodia acestei arii protejate.

Avenul, cu o adâncime de 86 metri, are două intrări, ambele închise publicului, întrucât sunt destul de periculoase pentru neiniţiaţi. Prima intrare a fost deschisă prin dinamitare în anul 1898, de localnicul Teodor Marta, poreclit Bradea, şi din pricina căruia avenul este cunoscut printre săteni ca "huda Bradii". Prima explorare şi cartare a făcut-o în 1913 speologul Frigyes Ardos, care credea că aici era gura unui gheizer. În anii ’40, locul a fost folosit de nemţi ca depozit de muniţii şi abia în 1969 paleontologii Elena Terzea şi Jurcsák Tibor au concluzionat că este o peşteră care oferă o mărturie despre viaţa de odinioară.

Animale dispărute

Intrarea în peşteră se face printr-un puţ de 54 metri, cu un diametru ce variază între 5 şi 8 metri. După traversarea acestei zone dificile, peştera dezvăluie o sală uriaşă, cu o lungime de 35 metri, care pe o latură se desface în două galerii cu depozite argiloase şi un curs de apă care, la adâncimea de 85 metri, se ascunde ochilor.

În zona de bifurcaţie a galeriilor, cercetătorii au descoperit fosile aparţinând faunei pleistocene, adică din epoca de gheaţă. În total, s-au inventariat peste 200 de specii de vertebrate, printre care o specie de mamut, animal care a fost strămoşul calului de azi (Equus stenonis) şi străbunicul câinelui (Canis moschbachenis). De asemenea, paleontologii au găsit şi fosile ale unei specii de păsări nemaicunoscute (Palergosteon tothi). Întreaga colecţie de vertebrate poate fi văzută la Muzeul Ţării Crişurilor.

Atracţie turistică

Peştera este totodată adăpostul perfect pentru lilieci din 8 specii, toate protejate, iar unele foarte rare, precum liliacul cârn. Primii cercetători au fost convinşi că aici trăiesc milioane de lilieci, însă acum mai sunt câteva mii. "La lăsarea întunericului, sute de lilieci ies deodată din aven. Este un spectacol incredibil, pentru cei care au curaj să privească", spune Togor. Liliecii trăiesc aici tot anul, întrucât peştera este o bună "maternitate", unde puii pot fi crescuţi feriţi de primejdii.

Tocmai pentru a atrage mai mulţi turişti spre această arie protejată, Primăria Sânmartin a lansat recent un proiect prin care urmăreşte şi amenajarea infrastructurii de vizitare. La limita sitului va fi amenajată o parcare, drumul de acces va fi asfaltat şi va fi construită o încăpere anume, în care vizitatorii răbădători să poată observa liliecii. Edilii ar fi vrut să facă şi un tunel prin care turiştii să coboare în aven, dar specialiştii au concluzionat că această construcţie ar fi distrus coloniile de lilieci, aşa că încă sunt în căutarea altor soluţii.

Însă nu doar urmele fosilifere şi coloniile de lilieci fac din Avenul Betfia un loc deosebit, ci şi împrejurimile. Pe lângă pajiştile stepice care înconjoară peştera, la mică distanţă doritorii se pot plimba printr-o pădure de stejar, unde pot observa şi plante rare, precum o specie de brânduşă ori ghimpele pădureţ, monument al naturii. O plimbare aici este o reală desfătare şi, totodată, o dovadă că natura este cel mai bun medicament pentru problemele curente.