Compania Naţională de Drumuri a desemnat, luni, câștigătorii contractelor de proiectare și execuție pentru două din cele trei tronsoane ale autostrăzii Borș - Suplacu de Barcău, de pe raza judeţului bihor, Chiribiș - Biharia și Biharia – Borș. Ambele porţiuni vor fi realizate de o asociere care cuprinde firmele Trameco şi Drumuri Bihor, patronate de magnatul local Beniamin Rus.

„În urma evaluării ofertelor depuse pentru cele două tronsoane, Asocierii Trameco SA - Vahostav SK, a.s. – Drumuri Bihor SA – Drum Asfalt SRL - East Water Drillings SRL i-au fost atribuite cele 2 loturi între Chiribiș și Borș, distanța totală având o lungime de 33,9 km”, a anunţat, marţi, Prefectura Bihor.

Valoarea totală a celor două loturi este de 98 milioane euro fără TVA, cu finanțare de la bugetul de stat. Pentru subsecțiunea Chiribiș-Biharia - valoare de aproximativ 69 milioane euro - termenul contractual pentru proiectare este de 6 luni, iar cel pentru execuție este de 18 de luni. Subsecțiunea Biharia-Borș are o valoare de circa 29 milioane euro, o durată de proiectare de  4 luni și o perioadă de execuție a lucrărilor de 15 luni.

Asocierea câștigătoare a ofertat, totodată, o perioadă de garanție a lucrărilor de 10 ani.

Semnarea celor două contracte va fi inițiată numai după expirarea perioadei de depunere a contestațiilor, de 10 zile de la transmiterea comunicărilor privind rezultatul procedurii. În situația în care vor fi înregistrate contestații, CNAIR va trebui să aștepte soluționarea acestora.

„În ceea ce privește evaluarea ofertelor depuse pentru  lotul Suplacu de Barcău – Chiribiș, vă facem cunoscut că acesta este încă în curs de desfășurare, urmând ca în perioada imediat următoare să fie anunțat și câștigătorul acestui lot”, mai arată comunicatul Prefecturii. 

Licitaţia desfăşurată din februarie de CNAIR este a doua organizată în ultimii doi ani, după ce în 2015 directorul general de atunci al Companiei, Narcis Neaga, repus anul acesta în funcţie, a reziliat contractul încheiat în 2013 cu o asociere de firme spaniole condusă de Corsan-Corviam.

Anterior, lucrările fuseseră încredinţate – încă în 2004, în timpul guvernării Năstase – companiei americane Bechtel, dar contractul cu aceasta a fost reziliat în 2012 de ministrul Transporturilor Dan Şova, contra unei despăgubiri în sumă de 37,2 milioane euro.

Din Autostrada Transilvania, care trebuia să se întindă pe 415 kilometri, între Borş şi Braşov, s-au construit în ultimii 14 ani doar cei 50 de kilometri între Gilău şi Turda, aşa-numita centură a Clujului, cheltuielile statului român depăşind în urmă cu trei ani plafonul record de un miliard de euro.


AUTOSTRADA ÎN BIHOR
Care sunt cele două secţiuni?

Subsecțiunea 3C2 (Chiribiș – Biharia) se întinde între km 30+550 și km 59+100 (28,55 km),  începe în zona localitatii Sînlazar (intersecția cu drumul național DN19E) și tranzitează o zonă de câmpie, între localitățile Mișca și Chişlaz, unde DN19E (Chiribiș - Salard - Biharia) a fost deviat în lungul autostrăzii, pe o lungime de 4,2 km. Traseul continuă la sud de localitatea Poclusa de Barcău, se înscrie din nou în lungul DN 19 E, între localitățile Sarsig și Haucești și intersectează DJ 767 (Tiglead - DN19E), la km 39+950. La km 40+980, traseul autostrăzii trece prin aria protejată Fegernic, pe o lungime de aproximativ l00 m, iar la km 41+319 intersectează DC42. Traseul autostrăzii ocolește la nord localitatea Fegernic, iar la km 48+500 se intersectează cu un drum local situat la sud de localitatea Sălard. În continuare, traseul autostrăzii se îndreaptă spre granița româno-ungară, intersectând DN 19 E, la km 55+100, drum național ce va fi deviat de la traseul existent pe o lungime de 1,8 km.

Subsecțiunea 3C3 (Biharia – Borș) se întinde între km 59+100 și km 64+450 (5,35 km) și începe în zona localității Biharia. Traseul tranzitează o zonă de câmpie, între localitățile Biharia, Satu Nou și granița româno – maghiară și intersectează DN 19 (Oradea-Satu Mare), la km 59+614,  la nord de localitatea Biharia. La km 59+875 este prevăzut un nod rutier (nodul Biharia), cu 5 bretele și 3 pasaje . Autostrada va tranzita calea ferata CF 402 (Oradea-Satu Mare), la km 60+066.  Traseul autostrăzii Brașov-Cluj-Borș, respectiv subsecțiunea 3C3 se încheie la frontiera româno-ungară, la km 64+450, unde se va racorda la rețeaua rutieră maghiară.