După ce preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, a părăsit barca PNL-ului, supărat că nu i se garantează un post de europarlamentar, un alt reprezentant de marcă al partidului, şi tot neoprotestant, deputatul Nicolae Jolţa, trece în secta "Martorii lui Băsescu".

Se pare că decizia a fost luată încă înainte de sărbători, iar în prezent se caută doar motivele care să justifice acest nou act de traseism politic.

Probabil alegătorii săi din colegiul Beiuş-Ştei vor afla, nu peste mult, că prin această manevră deputatul va putea inunda zona cu bani pentru asfaltare, apă, canalizare şi, de ce nu, un aeroport internaţional.