Pompierii orădeni au intervenit, în noaptea de luni spre marţi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe Podul Intelectualilor din Oradea, în jurul orei 1.

Din pricina unei ţigări aruncate de un om al străzii, care îşi făcuse adăpostul sub pod, a ars izolaţia de plastic de pe arcadele podului, dar şi o jumătate de tonă de gunoaie, aflate tot sub pasarelă. Cel mai probabil, boschetarul a fost şi cel care a adunat deşeurile.

Pe de altă parte, în aceeaşi noapte, în jurul orei 00.35, pompierii Staţiei Aleşd au intervenit cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu produs la un adăpost de animale din cadrul unei gospodării situate în localitatea Ponoară, comuna Bratca.

"La sosirea echipajelor de stingere, arderea era generalizată, construcţia din lemn,  cu o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi, fiind mistuită de flăcări. În momentul producerii incendiului, în  adăpost nu se afla niciun animal", a declarat maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.

Procurorii au stabilit că, cel mai probabil, focul a fost pus intenţionat. Militarii au reuşit să stingă flăcările înainte de a se propaga la locuinţă.