Începând de vineri, se redeschide accesul pietonal pe podul Sfântul Ladislau din Piaţa Unirii.

"Primăria Oradea informează cetăţenii municipiului Oradea că începând de vineri, 18 decembrie 2015, ora 8:00, se va redeschide accesul pietonal, semnalizat corespunzător, pe podul Sf. Ladislau din Piaţa Unirii (fostul pod Ferdinand)", a anunţat, joi, Primăria.

Podul a fost închis circulaţiei pietonale la sfârşitul lunii septembrie, din cauza lucrărilor de reabilitare, care au inclus şi ridicarea tablierului central. "În vederea redeschiderii podului pentru circulaţia pietonală, se va realiza o cale provizorie pentru pietoni pe o parte a podului, urmând ca pe cealaltă parte să fie continuate lucrările de reabilitare", mai arată comunicatul.

Lucrările de reabilitare au început în 15 septembrie 2015 şi sunt executate de S.C. Firesta-Fiser Rekonstrukce Stavby A.S. Durata de execuţie a lucrărilor este de 6 luni.