Parapetul podului Sfântul Ladislau din centrul Oradiei a fost curățat, la câteva zile după ce fusese vandalizat cu o dungă de spray portocaliu trasată pe balustrada dinspre avalul Crișului Repede. Suprafața de granit și elementele metalice ornamentale au fost readuse la starea inițială.
Contactat de BIHOREANUL, directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiș, a confirmat că intervenția a avut loc spre finalul acestei săptămâni. „S-a folosit un material pe bază de acid, din câte am înțeles, după care s-a spălat rapid, să nu rămână, să nu se păteze”, a declarat Marchiș.
Întrebat despre costuri, acesta a spus că nu au fost ridicate. Operațiunea de curățare a fost executată în baza acordului-cadru de întreținere a podurilor din municipiu, conform aceleiași surse. „Nu sunt sume mari. Era mai dificil dacă nu reușeam să dăm jos de pe elementele metalice, că trebuia să le ducem să le vopsim în câmp electrostatic, dar s-a putut, inclusiv de pe metal, nu numai de pe piatră”, a precizat directorul tehnic.
Vandalizarea a avut loc duminica trecută, la scurt timp după ora 13, iar imaginile surprinse de camerele de supraveghere au fost făcute publice de primarul Florin Birta. Din filmare reiese că autorul a fost un copil, însoțit de o persoană adultă.
Edilul Oradiei s-a declarat revoltat de acest act de vandalism. „Nu putem să tolerăm așa ceva și nici să trecem și să întoarcem privirea. Pentru că acest oraș este al nostru, al tuturor. Nu este ceva ce putem distruge fără să ne pese”, a scris Florin Birta, iar urmăritorii săi au criticat totodată persoana adultă care-l însoțea pe copil și care n-a reacționat în niciun fel.
Poliția Locală Oradea a demarat verificări pentru identificarea persoanelor implicate. Conform Legii 61/1991, imprimarea de însemne sau desene pe obiecte de folosință comună aflate în locuri publice constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 3.000 și 6.000 de lei.
Podul, reabilitat de municipalitate în 2016 printr-o investiție de peste 5 milioane de lei, este unul dintre reperele arhitecturale ale centrului orașului, cu balustrade din granit gri și elemente decorative din feronerie în stil art-nouveau.