Orădenii îşi vor putea prezenta propunerile şi sugestiile privind proiectele de construire a două noi poduri peste Crişul Repede, în cadrul dezbaterilor publice organizate de Primărie în această săptămână.

Astfel, miercuri, în Sala Mare a Primăriei va fi dezbătut proiectul pentru realizarea unui pod peste Crişul Repede în zona Dragoş Vodă. „Având în vedere că s-a finalizat studiul de fezabilitate, iar proiectul propus este în faza de depunere a documentaţiei pentru autorizaţia de construcţie, reprezentanţii investitorului vor prezenta proiectul de realizare a podului într-o dezbatere publică, ce va avea loc miercuri, 17 martie, de la ora 10, la Primăria Oradea", se arată într-un comunicat al municipalităţii.

Orădenii îşi vor putea da cu părerea despre podul rutier care va fi realizat în locul celui de pontoane, pe relaţia strada Oneştilor-Sovata-Fagului-Carpaţi-Dacia, joi, 18 martie, de la ora 10, tot în sala Traian Moşoiu.

În cadrul dezbaterii vor fi prezentate cele 5 variante de amenajare propuse de către municipalitate.

Citeşte pe această temă şi Două noi poduri rutiere peste Crişul Repede, în Ioşia şi în Dragoş Vodă