Târgul de carte Gaudeamus, organizat de Radio România în cadrul Programului Lectura, în colaborare cu Primăria Oradea, a fost declarat deschis, miercuri, la ora 13, de preşedintele de onoare al acestei ediţii, Lucian Silaghi, directorul Direcţiei Judeţene de Cultură Bihor.

Acesta a subliniat apetitul orădenilor faţă de lectură. "În Evul Mediu, Cetatea Oradea adăpostea o bibliotecă recunoscută în centrul şi estul Europei. Nicolaus Olahus, reprezentant al umanismului european, a studiat timp de 12 ani în Cetatea Oradea", a spus Lucian Silaghi.

La festvitate a participat şi primarul Ilie Bolojan, care şi-a exprimat speranţa că Târgul Gaudeamus va deveni o tradiţie în Oradea. "Sper că în aceste zile cât mai mulţi orădeni să viziteze târgul şi să cumpere carte", a spus edilul. Acelaşi îndemn l-a avut şi Bogdan Roşca, managerul Radio Cluj, care le-a spus orădenilor, după deschiderea oficială: "Poftiţi în cort de cumpăraţi carte!".

La ediţia 2015 a Târgului Gaudeamus Oradea participă 58 de expozanţi, reuniţi în 39 de standuri, întinse pe 350 mp. Este vorba de edituri, agenţii de difuzare de carte şi produse multimedia, instituţii de învăţământ, între care Curtea Veche Publishing, Grupul Editorial Corint, Fischer International, Editura Herald, Humanitas, Media ERC Press, Editura RAO, precum şi Editura Universităţii din Oradea. Tot aici vizitatorii găsesc şi audiobook-uri, e-book-uri şi volume editate în limbile engleză, franceză şi germană.

În oferta târgului de carte se regăsesc best-seller-uri, serii de autor, precum şi cărţi la preţuri promoţionale, de doar câţiva lei.

Între autorii aduşi de edituri se numără Mircea Cărtărescu (Levantul, Orbitor, Poezia, Travesti, Zen), Mircea Eliade (Sacrul şi profanul), Paulo Coelho (Alchimistul, Adulter, La râul Piedra am şezut şi-am plâns), Radu Paraschivescu (Ghidul nesimţitului, Maimuţa Carpatină). De asemenea, pe standurile târgului se găsesc "Maria, Regia României. Jurnal de război", ediţie îngrijită de Lucian Boia, "Jurnalul de la Păltiniş" al lui Gabriel Liiceanu, "Henry şi June", de Anais Nin, "Portretul lui Dorian Grey", de Oscar Wilde, seria "Istoria românilor", de Nicolae Iorga, precum şi volumul autobiografic lansat de preşedintele Klaus Iohannis, "Pas cu pas".

Totodată, la Gaudeamus sunt expuse numeroase cărţi istorice, religioase şi pentru copii. Orădenii îşi pot cumpăra de acolo şi cărţile lui George R. R. Martin, "Game of Thrones" şi nu numai, seria "Fifty Shades" scrisă de E.L. James, precum şi seriile "Harry Potter" şi "Lord of The Rings", etc.

Tot la târg, orădenii pot găsi, în formatul audiobook, "Mizerabilii" şi "Cocoşatul de la Notre-Dame" de Victor Hugo, "Căsătoria", de N.V. Gogol, "Momente şi schiţe" de Ion Luca Caragiale, precum şi "Casa regală a României în cronici radiofonice 1930-1944".

Târgul este deschis de miercuri până sâmbătă între orele 10 şi 20, respectiv duminică între orele 10 şi 15.