Socoteala de acasă nu seamănă cu cea din târg! Încântaţi că se mută dintr-un cort ca de nuntă, înghesuit şi sufocant, într-un spaţiu larg şi răcoros, vânzătorii de fructe şi legume din Piaţa Rogerius au avut zilele trecute surpriza să descopere că noul loc e, pe cât de frumos, pe atât de nefuncţional. 

Noile mese puse la dispoziţie de Administraţia Domeniului Public sunt mai mari decât cele folosite anterior dar, în schimb, sunt împărţite la câte doi vânzători.

Pentru aceeaşi chirie, oamenii au la dispoziţie mai puţin spaţiu de expunere şi depozitare a mărfurilor, ceea ce le-a scăzut automat vânzările.

De parcă nu era de ajuns, mesele nu sunt nici compartimentate pe dinăuntru, astfel încât vor apărea situaţii de-a dreptul penibile: dacă un fermier are de vânzare usturoi sau ceapă şi altul căpşuni sau cireşe, fructele vor lua mirosul legumelor şi nu le va mai cumpăra nimeni.

Această situaţie de datorează ADP, care, din dorinţa de a economisi bani, a achiziţionat mese de bazar cu bare pentru agăţarea textilelor, mai ieftine, însă inutile producătorilor agricoli. Că doar n-or să îşi pună cireşele, căpşunile, roşiile şi cartofii la expoziţie pe umeraş...