Pentru că în ianuarie contractele firmelor care au în prezent în grijă spaţiile verzi şi parcurile mari ale oraşului expiră, Primăria pregăteşte noile licitaţii, astfel încât activitatea de întreţinere să se facă fără întrerupere.

Firmele câştigătoare vor fi răspunzătoare, vreme de 3 ani, de aspectul zonelor verzi pe care le vor câştiga. Spre deosebire de precedenta selecţie, doritorii nu vor fi restricţionaţi să participe la o singură licitaţie.

Sectoare verzi

În 2011, Primăria a decis să împartă, prin licitaţie, îngrijirea spaţiilor verzi din oraş operatorilor privaţi. Astfel, Oradea a fost "tăiată" în patru sectoare şi pentru fiecare dintre ele a fost organizată o licitaţie, câştigătorii fiind obligaţi să amenajeze şi să întreţină tot ce înseamnă loc verde în zona respectivă.

O firmă a avut voie să participe la o singură licitaţie, fapt ce a făcut ca procedura să se transforme tot într-un soi de atribuire, pentru că în fiecare lot s-a înscris un singur candidat, iar Primăria n-a mai avut de unde alege preţul cel mai mic.

Aceste contracte expiră în ianuarie, aşa că municipalitatea pregăteşte noile licitaţii. Ca şi până acum, privaţii vor avea obligaţia să amenajeze şi să întreţină fiecare scuar şi zonă verde din sectorul lor, faţă de licitaţia precedentă adăugându-se în caietele de sarcini şi zonele verzi realizate în ultimii ani.

Responsabili pe trei ani

Munca firmelor care vor lucra la spaţiile verzi va fi completată de cea a societăţilor care vor câştiga licitaţiile pentru întreţinerea, reparaţiile şi execuţia de lucrări noi pentru mobilierul urban. Dat fiind că şi aceste contracte vor expira tot la începutul anului următor, Primăria caută şi aici ofertanţi. Firmele cărora li se vor atribui aceleaşi 4 sectoare vor trebui să înlocuiască băncile şi coşurile vandalizate, dar şi să amenajeze noi spaţii de joacă.

Nu în ultimul rând, Primăria trebuie să caute "gazdă" pentru cele 9 parcuri mari ale oraşului: 1 Decembrie, Libertăţii, Sala Sporturilor, Brătianu, Onisifor Ghibu, Traian, Devei, Ghioceilor şi Petofi. Aici, firmele vor trebui să asigure, pe lângă curăţenie, toate lucrările de grădinărit specifice fiecărui sezon.

Toate aceste noi contracte vor fi încheiate pe o perioadă de 3 ani, aşa că până în 2017 verdele oraşului va avea responsabili bine definiţi. Deci, nu va exista niciun motiv să nu arate impecabil...