Teatrul Szigligeti organizează, între 3 şi 6 iunie, a IX-a ediţie a festivalului "HolnapUtán" ("Poimâine"), în cadrul căruia vor avea loc mai multe spectacole, produse atât de teatrul orădean cât şi de trupe din Ungaria şi Serbia.

Noua ediţie a festivalului va debuta joi, 3 iunie, de la ora 19, în Sala Mare a Teatrului, cu spectacolul "Cireaşa neagră" al Teatrului Naţional de la Miskolc, a cărui poveste se concentrează pe traumele lăsate de Primul Război Mondial. "Rănile istorice, pasiunea şi blestemul unor convieţuiri forţate apar cu o forţă de temut în Cireaşa neagră, un spectacol care nu judecă, ci pur şi simplu tulbură", a descris criticul de teatru maghair Balogh Gyula spectacolul, potrivit unui comunicat de presă transmis de instituţia culturală din Oradea.

Festivalul va continua sâmbătă, de la ora 17, când publicul orădean este invitat la spectacolul "Tigrul sibian" al gazdei, Trupa Szigligeti. Drama scrisă de Gianina Cărbunariu şi regizată de Tóth Tünde are la bază o poveste reală petrecută în urmă cu 10 ani în Sibiu. Un tigru siberian a ieşit din Zoo, din cauza neglijenţei unui îngrijitor, frumoasa felină fiind descoperită după trei ore în pădurea din apropiere și ucisă prin împuşcare.

Tot în aceeaşi zi, dar de la ora 19, trupa Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely de la Timişoara va juca pe scena Teatrului musicalul "Kilenc" ("Nouă"). Spectacolul muzical este o adaptare de Broadway a filmului "8 1/2" de Federico Fellini, care spune povestea unui regizor ce trece printr-un blocaj artistic, iar protagonistul este regizorul italian de mare succes Guido Contini.

În ultima zi de festival, duminică, 6 iunie, teatrul orădean va găzdui o producţie a trupei maghiare din Novi Sad din Serbia. Acesta va juca musicalul "Parasztopera" ("Opera Ţărănească") de Pintér Béla şi Darvas Benedek. Spectacolul are la bază o poveste arhaică, în care incestul, crima şi moştenirile secrete se îmbină cu elementele clasice ale baladelor populare maghiare.

Biletele pentru spectacole pot fi cumpărate la casa de bilete a Teatrului Szigligeti, respectiv online, pe Biletmaster.ro. Preţurile variază între 25 şi 35 de lei, în funcţie de locul ales în sala de spectacol. Doritorii pot cumpăra şi un abonament valabil la toate cele 4 spectacole din cadrul Festivalului "HolnapUtán".

Spectacolele pot fi urmărite cu purtarea măştii de protecţie şi păstrarea distanţei de 2 metri.