De la începutul acestui an, Poliţia Română - prin structurile de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase - a confiscat 143 de arme şi a anulat dreptul de port arme în peste 500 de cazuri.

De asemenea, au fost date amenzi în valoare de aproape 170.000 lei. "De la începutul anului, Poliţia Română, prin structurile de Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, a anulat dreptul de deţinere, respectiv port şi folosire al armelor în 536 de cazuri. Peste 200 de amenzi au fost date celor care nu au respectat condiţiile privind regimul armelor şi muniţiilor sau vânătorii, iar dosare penale au fost întocmite în urma constatării a 860 de infracţiuni", au precizat reprezentanţii Poliţiei, printr-un comunicat.

Potrivit aceluiaşi document, citat de News.ro, pentru combaterea faptelor de braconaj şi a deţinerii ilegale a armelor au fost organizate 772 de acţiuni, printre care şi verificări privind îndeplinirea condiţiilor de păstrare a armelor.

Au fost depistate 860 de infracţiuni şi indisponibilizate, în vederea confiscării, 143 de arme. În urma abaterilor constatate, poliţiştii au aplicat 242 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 170.000 de lei.

De asemenea, poliţiştii amintesc că s-a schimbat legislaţia privind regimul armelor. Noile reglementări prevăzute în HG11/2018 reduc şi riscul ca armele de foc să ajungă la persoane care nu sunt apte din punct de vedere medical.

Astfel, modificările impun tuturor posesorilor de arme să se supună examenului medical sau psihologic la recomandarea poliţiştilor, care, totodată, au dreptul de a face verificări proprii cu privire la starea de sănătate a deţinătorului de arme letale dacă "există indicii comportamentale care reclamă examinarea medicală şi/sau psihologică", caz în care "dreptul de deţinere sau după caz de port şi folosire se suspendă sau se anulează, după caz".

Citeşte aici şi articolul: Modificări la regimul armelor: Vânătorii sunt obligaţi să se înscrie într-o asociaţie, iar armele neletale nu pot fi purtate de cei băuţi