Poliţia Bihor a făcut publice concluziile cercetărilor la faţa locului în cazul accidentului produs luni seară, în Sântandrei, unde un Peugeot şi un Audi s-au ciocnit pe drumul județean ce străbate comuna.

Vina aparţine unui localnic, care, aflat la volanul Peugeot-ului, nu a acordat prioritate de trecere la efectuarea virajului spre stânga, izbind frontal cealaltă mașină care circula pe drumul prioritar, la intersecţia cu strada Abatorului.

"Un bărbat de 39 de ani, din Sântandrei, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean 797, pe direcţia Oradea - Tărian, la intersecţia cu strada Abatorului nu a acordat prioritatea de trecere la efectuarea virajului înspre stânga, către strada Abatorului. Astfel, a intrat în coliziune cu un autoturism condus pe drumul judeţean 797, pe direcţia Tărian - Oradea, de un bărbat de 24 de ani, din municipiul Oradea", explică un comunicat transmis marţi de IPJ Bihor.

În urma accidentului rutier, şoferul din Audi a suferit multiple leziuni, pentru îngrijirea cărora a fost internat în spital, iar conducătorul din Peugeot a suferit leziuni uşoare.

"Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi cauzelor producerii accidentului rutier", mai arată comunicatul.