Polițiștii bihoreni au stabilit primele concluzii privind dinamica accidentului produs duminică, pe DN1, în localitatea Groși, în urma căruia un tânăr motociclist și-a pierdut viața: un șofer a virat stânga fără să se asigure din spate și a lovit motocicleta, care se afla în depășire. Tânărul care o conducea nu avea permisul necesar pentru motociclete.

Potrivit unei informări transmise luni de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, accidentul a fost sesizat în 15 martie, la ora 12.56, printr-un apel la 112, iar la fața locului au intervenit polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd.

Din cercetările efectuate la locul accidentului a reieșit că un bărbat de 54 de ani, din comuna Aușeu, care conducea un autoturism pe DN1, în localitatea Groși, pe direcția Oradea - Cluj, ar fi încercat să vireze la stânga pentru a intra pe un drum adiacent.

„Având intenția de a efectua o schimbare a direcției de mers spre stânga, pe un drum adiacent, nu s-ar fi asigurat corespunzător din spate, pentru a efectua manevra în condiții de siguranță, ar fi efectuat virajul spre stânga și a acroșat cu partea laterală stânga față un motociclu condus, în aceeași direcție, de un tânăr de 19 ani, din comuna Biharia, care se afla în depășirea mai multor autovehicule care circulau în aceeași direcție”, au transmis reprezentanții Poliției.

În urma impactului, motociclistul a fost proiectat într-un stâlp de electricitate, iar apoi într-un șanț aflat pe partea stângă a direcției sale de deplasare.

Tânărul de 19 ani a suferit multiple leziuni și, din nefericire, a fost declarat decedat la fața locului.

Polițiștii au mai stabilit că „tânărul de 19 ani, care conducea motociclul, nu poseda permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul condus”, adică cel pentru motociclete.

Șoferul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest și cu aparatul pentru depistarea consumului de droguri, ambele rezultate fiind negative.

În cauză a fost deschis un dosar penal, iar polițiștii Compartimentului Rutier Aleșd continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleșd, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!