Polițiștii Serviciului Rutier Bihor au finalizat verificările în cazul bărbatului filmat în timp ce circula pe DN1, între Oșorhei și Oradea, pe un ATV, cu un copil mic în brațe. Acesta a fost identificat și sancționat cu amenzi în valoare totală de 1.810 lei.
Conducătorul ATV-ului s-a dovedit a fi un bărbat de 31 de ani din comuna Oșorhei. Pentru că și-a dus copilul în brațe pe ATV, bărbatul a primit o amendă de 810 lei. De asemenea, pentru că ATV-ul nu avea asigurare, polițiștii i-au ridicat certificatul de înmatriculare și plăcuța cu numărul, stabilind totodată și o amendă de 1.000 de lei.
„În urma verificărilor efectuate de polițiștii rutieri bihoreni, a fost identificat conducătorul vehiculului de tip ATV, ca fiind un bărbat de 31 de ani, din comuna Oșorhei. Pentru transportarea minorului în brațe, acesta a fost sancționat contravențional conform O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu o amendă în valoare de 810 lei.
Totodată, polițiștii au constatat că vehiculul nu era asigurat cu o poliță RCA valabilă. În acest context, bărbatul a fost sancționat cu o altă amendă, în valoare de 1.000 de lei, conform Legii 132/2017. Ca măsură complementară, a fost dispusă reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuței cu numărul de înmatriculare", a transmis agentul principal de poliție Alin Laza, ofițer în cadrul Biroului de Presă al IPJ Bihor.
După cum BIHOREANUL a mai scris, întâmplarea a avut loc duminică, iar fotografiile care îl surprind pe bărbat circulând pe DN1 (E60) cu copilul în brațe pe DN1 au fost publicate luni pe grupul de Facebook INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA, însoțite de descrierea „Super daddy / Oșorhei, ieri...". Scena fusese surprinsă la coborârea de pe noul pod din Oșorhei, în zona magazinului Spielmann, pe sensul spre Oradea.
„Inconștiență totală!!!", a scris unul dintre ei, iar un altul a comentat: „Serios, vi se pare corect ca un bărbat matur să meargă cu copilul pe șosea printre mașini? Dacă îl scapă jos, îl calcă cineva din spate”.
Pe de altă pare, după apariția articolului, cel care a publicat inițial fotografiile pe grupul de Facebook a adăugat încă două imagini. Din acestea reiese că bărbatul ar fi virat la stânga cu ATV-ul pentru a intra în parcarea magazinului Spielmann, trecând astfel peste linia continuă care desparte cele două sensuri de circulație, manevră interzisă în trafic.

Sursa foto: INFO TRAFIC BIHOR & ORADEA
IPJ Bihor nu a făcut nicio referire la această manevră în informarea transmisă BIHOREANULUI.