Poliția Bihor a transmis sâmbătă, la prânz, o informare privind situația traficului rutier din județ și măsurile de siguranță recomandate în contextul condițiilor de iarnă. Potrivit polițiștilor, în prezent „nu sunt drumuri blocate în județul Bihor”, însă circulația „se desfășoară în condiții de iarnă”.
Șoferii sunt sfătuiți să se informeze înainte de plecare cu privire la condițiile meteo din zonele tranzitate și să nu pornească la drum fără anvelope de iarnă, reamintind că legislația în vigoare interzice circulația autovehiculelor neechipate corespunzător pe drumurile acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.
Pentru prevenirea accidentelor, polițiștii recomandă conducătorilor auto:
-
să adapteze permanent viteza la condițiile de drum și să păstreze o distanță de siguranță mai mare față de vehiculul din față;
-
să folosească luminile de întâlnire și, în condiții de vizibilitate redusă, și pe cele de ceață;
-
să evite manevrele bruște și să frâneze cu prudență, pentru a preveni derapajele;
-
să curețe complet geamurile, farurile și oglinzile retrovizoare, pentru o vizibilitate optimă.
Poliția avertizează că, în condițiile unui trafic aglomerat, ale precipitațiilor sub formă de lapoviță sau ninsoare și ale vântului puternic, pot apărea blocaje rutiere temporare. În astfel de situații, șoferii sunt îndemnați să își păstreze calmul, să respecte politețea rutieră, să nu blocheze intersecțiile și să evite depășirea coloanelor de autovehicule.
De asemenea, conducătorilor auto li se recomandă să nu consume alcool, să nu conducă dacă sunt obosiți și să evite folosirea telefonului mobil la volan, în lipsa unui dispozitiv de tip „mâini libere”.
Pietonilor li se recomandă să își sporească atenția, să evite pe cât posibil deplasarea pe partea carosabilă, mai ales după lăsarea întunericului și în condiții de vizibilitate redusă, și să se asigure temeinic înainte de traversarea drumurilor.
În ultimele zile, au apărut pe grupurile de tip „info trafic” câteva postări și comentarii privind starea șoselelor din județ, unii șoferi susținând că nu s-a intervenit destul de prompt pentru deszăpezire, în timp ce alții le-au răspuns că trebuie să adapteze viteza condițiilor de drum.
Amintim că, pe perioada iernii, în Bihor sunt închise trei sectoare de drum județean, având în vedere riscurile ridicate generate de ninsori abundente, trasee înguste și pericol de avalanșe.
Sectoarele închise:
DJ 108J – Drumul Apusenilor (Cabana Octavia – intersecția cu DJ 764A)
– sector cuprins între km 20+920 și km 33+510, în zona defileului Coada Lacului – Stâna de Vale.
– traseu sinuos, porțiuni înguste și căderi masive de zăpadă de pe versanți, cu risc de avalanșe.
CJ Bihor precizează că sectorul dintre Barajul Leșu și Coada Lacului aparține Primăriei Bulz și se află în administrarea Consiliului Local Bulz. Acesta poate fi deschis circulației în sezonul de iarnă doar prin hotărârea autorităților locale.
DJ 763A – între Ursești și limita cu județul Arad
– sectorul cuprins între km 5+500 și km 18+257.
– este un drum pietruit, de munte, cu traseu sinuos și o stare de viabilitate care nu permite circulația în siguranță pe timp de iarnă.
DJ 763 – între Padiș și Ic Ponor
– sectorul cuprins între km 35+100 și km 44+845.
– și aici este vorba despre un drum pietruit, montan, cu o stare tehnică necorespunzătoare pentru sezonul rece.