Adolescentul de 17 ani care a ajuns la spital, joi seară, după ce a fost lovit de maşină în cartierul Nufărul, a fost accidentat pe trecerea de pietoni, de un şofer care a fugit de la locul faptei. Poliţia a deschis dosar penal în cauză şi îl caută pe individ.

Informaţia apare într-un comunicat, de vineri, al Poliţiei Bihor. Conform informării, incidentul s-a produs la ora 18.23, la intersecţia străzilor Nufărului cu Nojoridului.

"Un bărbat care conducea un autoturism, înspre strada Dimitrie Cantemir - Sânmartin, a pătruns în intersecţie la culoarea roşie a semaforului electric şi a acroşat un tânăr de 17 ani, din comuna Ceica, judeţul Bihor, care se afla în traversarea părţii carosabile pe role, la culoarea verde a semaforului pietonal, venind din partea dreaptă a autoturismului", arată comunicatul.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, tânărul a ajuns la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean Oradea, din fericire cu leziuni uşoare. Şoferul, însă, a fugit de la locul faptei, iar până vineri seară nu a fost găsit.

"Poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea efectuează cercetări pentru identificarea conducătorului auto. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidendului fără încuviinţatrea organelor de poliţie sau a procurorului de caz, sub suspravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea", arată comunicatul Poliţiei Bihor.