În acest an, 37 de orădeni au fost prinşi de poliţiştii locali în timp ce aruncau coji de seminţe pe jos.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Locale, transmis miercuri, cei 37 au fost amendaţi cu suma totală de 3.850 de lei.

"Conform art. 41, lit. a din Hotărârea Consiliului Local nr. 760 din 2009, modificată şi în conformitate cu prevederile Legii 24 din 2007, actualizată, este interzisă persoanelor fizice aruncarea, deversarea sau depozitarea pe străzi, trotuare, căi de acces, parcuri, terenuri virane, malurile râului Crişul Repede, malurile celorlalte cursuri de apă şi alte locuri publice a reziduurilor de orice fel: resturi de materiale, alimente, hârtii, fructe, ţigări, seminţe, moloz, obiecte uzate, uleiuri, carburanţi, alte deşeuri etc.", aminteşte Poliţia Locală. Cei care nu se conformează, riscă amenzi cu sume între 100 şi 2.500 de lei.

Agenţii spun că vor continua să îi amendeze pe orădenii care fac mizerie şi le reamintesc tuturor cetăţenilor că pot semnala astfel de situaţii, dar şi altele care intră în sfera de acţiune a Poliţiei Locale Oradea la numărul de dispecerat 0259/969.