La 1 ianuarie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 155/2010, Legea poliţiei locale. Pentru aplicarea acestei legi a fost emisă o hotărâre de Guvern, iar în majoritatea oraşelor (cum este cazul şi oraşului Oradea) poliţia locală a preluat personalul fostei poliţii comunitare. Poliţia locală preia o serie de competenţe care până acum aparţineau unor instituţii centrale sau serviciilor judeţene ale acestora.

Mai concret, poliţia locală va avea atribuţii în domeniul ordinii şi liniştii publice, precum şi al pazei bunurilor, în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, în domeniul disciplinei în construcţii şi al afişajului stradal, în domeniul protecţiei mediului, în domeniul activităţii comerciale şi în domeniul evidenţei persoanelor.

În ceea ce priveşte domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar, constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor rutiere de către pietoni, biciclişti, conducători de mopede şi vehicule cu tracţiune animală.

Ca atare, sancţiunile pentru oprire, staţionare şi parcare neregulamentare vor putea fi aplicate de către poliţiştii locali. Totuşi aici trebuie făcută o precizare. Potrivit art. 43 alin. 4 din lege poliţiştii locali specializaţi în domeniul circulaţiei rutiere îşi exercită atribuţiile împreună cu structurile specializate ale Poliţiei Române, pe o perioadă de un an de la data înfiinţării poliţiei locale în unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială respectivă.

Astfel, până la 1 ianuarie 2012 procesele-verbale prin care se constată contravenţii referitoare la domeniile de competenţă ale poliţiei locale (deci inclusiv cele referitoare la parcare) vor putea fi întocmite numai de poliţişti rutieri.

Ca atare, eventualele procese-verbale încheiate de poliţia locală în materie de circulaţie în anul 2011 vor trebui anulate de către instanţa de judecată.

Avocat dr. Mircea Ursuţa, e-mail: m_ursuta@yahoo.com, web: www.ursuta.ro, telefon: 0722-511.476

Aflaţi detalii pe această temă şi în articolul: "Vine poliţia locală"