În acest an, Poliţia Locală Oradea se va dota cu patru camere mobile, care vor putea fi amplasate temporar în zone în care agenţii depistează diferite probleme.

"Achiziţionarea acestor camere este prevăzută în buget, le vom cumpăra în acest an şi poliţiştii locali le vor putea monta provizoriu acolo unde ştiu că sunt zone cu probleme", a declarat viceprimarul Florin Birta, miercuri, într-o conferinţă de presă.

De pildă, camerele vor putea fi amplasate în zona unor ţarcuri cu pubele care sunt frecvent înconjurate de gunoaie, iar astfel vor fi imortalizaţi cetăţenii care, din lene, lasă sacii cu gunoaie în jurul incintelor. "Aşa vom putea verifica, de exemplu, şi dacă muncitorii RER Vest închid incintele după ce golesc pubelele şi containerele", a mai spus Birta.

De asemenea, cu noile camere, poliţiştii ar putea suprinde vandali în zone în care în prezent nu există un sistem de supraveghere.

Pe de altă parte, la începutul acestui an, Consiliul Local Oradea a aprobat majorarea numărului de camere fixe de filmat din oraş, de la 160 la 600.