De Ziua Naţională a României, Teatrul Regina Maria pune în scenă "O scrisoare pierdută", celebra piesă a lui Caragiale.

În cadrul conferinţei de presă, managerul Daniel Vulcu a anunţat că-i cheamă la premieră şi pe politicienii locali, având în vedere că piesa este o satiră la adresa demagogiei politicienilor români.

"Le vom lansa invitaţii ca să vină, şi poate o să se recunoască şi o să se îndrepte", a spus Vulcu, el însuşi membru al PNL Bihor şi consilier local după ce era cât pe ce să candideze în toamna lui 2008 la un post de deputat. Fiindcă un jurnalist i-a amintit trecutul său politic, directorul a parat spunând că el este doar un politician "amator".

Practic, aşa s-a dezis în viaţa reală de rolul lui Agamiţă Dandanache, pe care îl va interpreta în spectacol, deşi unii ar zice că i se potriveşte ca o mănuşă.