După ce a pierdut alegerile pentru un loc de deputat în Parlamentul României, o PRM-istă din Bistriţa Năsăud, Anca Cârcu, alintată de tabloide ca fiind "politiciana cu cei mai mari sâni", se visează acum europarlamentar şi chiar şefa organizaţiei PRM Bistriţa-Năsăud.

Potrivit libertatea.ro, PRM-ista şi-a propus să candideze în 2014 la alegerile europarlamentare pentru un loc de euro-deputat, tot pe listele PRM. De altfel, Corneliu Vadim Tudor e politicianul pe care îl admiră cel mai mult şi pe care nu l-ar trăda niciodată, se jură tânăra.

"Aş dori ca domnul preşedinte să mă ia asistenta sa la Parlamentul European, pentru a mă acomoda cu atmosfera de acolo. Trebuie un suflu nou printre eurodeputaţii noştri. O să le eclipsez pe doamnele de acolo, chiar şi pe fostul fotomodel Elena Băsescu, de altele nici nu mai vorbesc! Am calităţile necesare să mă bat cu aşa-zisele vedete din politică, care dau doar din gură şi nu fac nimic pentru oamenii care le-au ales!", a declarat femeia pentru libertatea.